Data publicării:

Atentat Las Vegas. Jennifer Lopez și Jason Aldean și-au ANULAT concertele

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: NBC News
Sursa foto: NBC News

Jason Aldean, vedeta muzicii country care cânta în Las Vegas în momentul sângerosului atac armat de duminică, a declarat marți ca va anula trei spectacole prevăzute pentru această săptămână, în semn de omagiu pentru victimele celui mai sângeros atac din istoria modernă a Statelor Unite, informează AFP.

Aldean și-a anulat concertele din Los Angeles, San Diego și Anaheim, California, din cadrul turneului său "They Do not Know Tour". Turul va fi reluat în Tulsa, Oklahoma, pe 12 octombrie, iar pentru spectacolele anulate vor fi oferite rambursări.

"Simt că din respect pentru victime, familiile lor și fanii noștri, acesta este lucrul care trebuie făcut. Au fost momente încărcate emoțional pentru toți cei implicați, în această săptămână, astfel că am plănuit să ne acordăm timp pentru a-i plânge pe cei pe care i-am pierdut și a fi alături de familiile și prietenii noștri", a indicat Aldean într-o declarație. 
    
Artistul concerta duminică pe scena festivalului Harvestul Route 9, atunci când Stephen Paddock, un pensionar înarmat cu numeroase puști de asalt, a început să tragă în mulțimea aflată la concert de la fereastra unui hotel din apropiere. Masacrul s-a soldat cu 59 de morți și peste 525 de răniți. 
     
Jennifer Lopez, aflată în prezent la Las Vegas pentru seria de concerte "Jennifer Lopez: All I Have", și-a anulat la rândul său spectacolele care urmau să aibă loc în această săptămână, urmând ca acestea să fie reprogramate.

"Jennifer are inima frântă pentru că o astfel de tragedie fără sens a avut loc. Gândurile și rugăciunile ei sunt alături de victime și de familiile acestora", au comunicat marți reprezentanții cântăreței într-un comunicat, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel