Atentat în Irak. Aproximativ 80 de oameni au murit
Un vehicul-capcană a fost aruncat în aer joi, în Irak, într-o benzinărie unde se aflau o mulţime de autobuze ce transportau pelerini şiiţi ce se întorceau din oraşul sfânt Kerbala (sud-vest). Cel puțin 80 de oameni și-au pierdut viața.
Mai mulţi iranieni figurează printre victime, potrivit Comandamentului irakian pentru operaţiuni de securitate.
Cel puţin şapte autocare ce transportau pelerini se aflau în staţia de benzină" în momentul exploziei, care a avut loc în satul Chomali, la 120 de km sud-est de capitala Bagdad şi 80 de km de Kerbala, a declarat pentru AFP un ofiţer de poliţie.
Între 17 şi 20 de milioane de musulmani şiiţi au venit, luni, la Kerbala pentru a comemora Arbain, sfârşitul celor 40 de zile de doliu pentru imamul Hussein, nepotul profetului Mahomed, asasinat în anul 680 în timpul bătăliei de la Kerbala.
Aceste autobuze erau pline de iranieni, irakieni şi cetăţeni ai Behreinului. Ambulanţe şi securitatea civilă sunt pe drum", a precizat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News