Data publicării:

Atentat Egipt. România, mesaj

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
siria
siria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "în termenii cei mai categorici sângerosul act terorist" de vineri, din localitatea Bir al-Abed, în Nordul Peninsulei Sinai. 

MAE îşi exprimă "întreaga solidaritate faţă de autorităţile şi poporul egiptean, precum şi sprijinul în lupta împotriva terorismului sub toate formele sale de manifestare". 

"În acest moment de grea încercare, gândul nostru se îndreaptă cu deplină compasiune către victimele numeroase ale tragediei, precum şi către familiile, prietenii şi apropiaţii acestora. Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa şi îşi exprimă speranţa însănătoşirii grabnice a persoanelor rănite în atacul de astăzi", se mai arată în comunicat. 

Guvernul egiptean a declarat vineri trei zile de doliu, după un atac la o moschee din Peninsula Sinai care s-a soldat cu 184 de morţi, potrivit celui mai recent bilanţ, transmit agenţiile internaţionale de presă, citând media de stat egiptene. 

Atacatorii au provocat o explozie, iar apoi au deschis focul asupra credincioşilor adunaţi la rugăciunea de vineri la moscheea Al Rawdah, din localitatea Bir Al Abed, la vest de oraşul El Arish. Cel puţin alte 125 de persoane au fost rănite în atac. 

Moscheea este situată într-o regiune unde autorităţile sunt angajate în confruntări cu aripa egipteană a grupării jihadiste Statul Islamic, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel