Atenționare MAE. Un virus periculos se răspândește rapid
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie. MAE avertizează românii că un virus periculos s-a răspândit în mai multe țări.
Organizația Mondială a Sănătății a transmis că virusurile poliomielitei s-au răspândit rapid. OMS a emis o recomandare de vaccinare pentru următoarele 12 luni cu o doză de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria și Ucraina.
MAE recomandă cetățenilor români să se informeze asupra atenționărilor emise de instituțiile medicale autorizate din statele sus-menționate referitor la această problematică. Vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau pentru cazuri de urgență chiar înaintea plecării.
Poliomielita sau paralizie infantilă este o boală infecțioasă virală acută, care se răspândește de la om la om, de obicei pe cale fecal-orală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News