ATENȚIE cu produsele cosmetice aduse în România. Observație-cheie
Ministrul Rovana Plumb a fost întrebată despre produsele exportate din Occident în România și dublul lor standard.
Aceasta a spus că a sesizat niște diferențe pe zona de cosmetică.
"La alimente nu am sesizat niciun fel de diferență. În general, avem aceeași calitate a produsului. Cred că lucrul acesta trebuie să fie demonstrat pe bază de controale pe care trebuie să le facă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în ceea ce privește calitatea produselor alimentare.
Ce pot să vă spun este că am sesizat niște diferențe pe zona de cosmetică eu, ca și consumator, însă până nu se fac analize de laborator, nu există o fundamentare făcută de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului este greu să mă pronunț pentru că pot fi subiectivă. Unele dintre produsele noastre erau mai bune, altele erau mai slabe calitativ. Este un punct de vedere personal care nu trebuie să se transfere și să fie general valabil. Acest lucru poate fi spus de către cei care au obligația, conform legii, să efectueze controale și să facă analize de laborator", a zis Rovana Plumb la interviurile DC News Live.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News