Data actualizării:
Data publicării:

Atacul terorist din Grecia, dejucat cu ajutorul Mossad. Pakistanezii urmau să primească 15.000 de euro pentru fiecare persoană ucisă

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto GreekCityTimes
foto GreekCityTimes

Un atac terorist era plănuit să aibă loc în inima Atenei, la un restaurant-sinagogă. 

Un grup de pakistanezi se afla în spatele atentatului. Ei erau coordonați de un om de legătură care se afla în Teheran. Doi au fost prinși, trei sunt încă în libertate - dintre cei din Grecia. 

Citește și: Atentat terorist dejucat în Grecia: Doi pakistanezi au fost prinși (FOTO), trei sunt în libertate. Unul trăia în Zakynthos

Un rabin, care se afla în această dimineață în restaurantul-sinagogă din Psirri pentru a se ruga, a declarat, pentru ERT, că, în fiecare zi, în jur de 70 până la 80 de persoane vizitează restaurantul. Etajul superior al restaurantului este o sinagogă. Rabinul a declarat că este șocat de cele dezvăluite, în timp ce și-a exprimat mulțumirile și recunoștința autorităților elene pentru arestarea celor doi pakistanezi, scrie GreekCityTimes

"Oamenilor din întreaga lume li s-a spus ce s-a întâmplat aici. Suntem foarte mulțumiți că acești doi oameni oribili, care au vrut să distrugă vieți omenești, au fost arestați de autoritățile elene cu ajutorul israelienilor", a spus rabinul. ”Îmi este greu să cred că ieri, când am venit aici să mă rog, viața mea a fost amenințată”, a continuat el.

Atentatul, dejucat cu ajutorul Mossad-ului

Agenția de spionaj Mossad, conform Times of Israel, a declarat că a ajutat autoritățile elene să dejoace tentativa pakistanezilor de a efectua un atac împotriva țintelor israeliene și evreiești din Grecia. Într-o declarație a Biroului primului-ministru, Mossad spune că detaliile din spatele plănuirii atacului fac parte din încercările constante ale Iranului de a viza israelienii și evreii din străinătate.

”După ce anchetarea suspecților a început în Grecia, Mossad-ul a ajutat la dezlegarea informațiilor despre infrastructură, metodele de operare și conexiunea cu Iranul”, spune agenția de spionaj. Ancheta a dezvăluit că cei doi pakistanezi făceau parte dintr-o ”rețea iraniană largă care operează din Iran și din multe țări”.

Agenția de spionaj promite că, împreună cu partenerii săi din comunitatea de informații, ”lucrează în mod continuu, în virtutea rolului său, pentru a contracara atacurile teroriste ale Iranului pe tot globul”.

La rândul lor, Congresul Evreiesc European a mulțumit autorităților elene pentru că au rezolvat rapid ceea ce ar fi putut fi un ”atac îngrozitor”. ”Cea mai profundă apreciere față de autoritățile elene pentru acțiunea lor rapidă și eficientă în prevenirea unui atac oribil asupra unui restaurant-sinagogă evreiască din Atena. Siguranța vieții evreiești este o obligație pentru societățile noastre democratice”, a scris EJC pe Twitter.

Ministrul israelian de Externe a postat pe Twitter despre incident.

”Vreau să mulțumesc guvernului elen și serviciilor de informații și de securitate pentru că au zădărnicit atacul terorist împotriva țintelor evreiești și israeliene. Terorismul este un inamic comun, iar lupta împotriva lui este prioritatea noastră principală”, a scris ministrul Eli Cohen pe Twitter.

15.000 de euro pentru fiecare persoană ucisă

Conform presei din Grecia, restaurantul - sinagogă era doar prima țintă, iar plănuirea atentatului era aproape finalizată. Scopul atacului terorist era o baie de sânge în masă, pentru că, indiferent de modul de atac, se dorea ca acesta să aibă loc când în restaurant sau în sinagogă erau mai mult de 50 de persoane. 

Pentru fiecare persoană decedată, făptașii pakistanezi primeau 15.000 de euro de la creierul rețelei teroriste, a informat Proto Thema. Primele informații despre plănuirea atacului au ajuns la Serviciul Național de Informații (EYP) din Grecia în urmă cu doi ani. 

Anuntul Poliției

”În urma acțiunilor coordonate ale poliției grecești și ale Serviciului Național de Informații, a fost desființată o rețea teroristă care, cu îndrumări din străinătate, plănuia lovituri împotriva țintelor atent selectate de pe teritoriul Greciei. Pe baza informațiilor colectate și prelucrate de Serviciul Național de Informații, s-au desfășurat operațiuni coordonate ale EYP și ale Serviciului Antiterorist (D.A.E.B.) în diverse domenii. În contextul acestor acțiuni coordonate ale celor două servicii, au fost arestați doi (2) străini, care activau în străinătate, în calitate de ”creiere” ale rețelei. Au urmărit nu numai uciderea cetățenilor nevinovați, ci și subminarea sentimentului de securitate al țării, distrugând simultan instituțiile acesteia și amenințându-i relațiile internaționale.

Din analiza informațiilor și a datelor digitale, s-a dezvăluit și confirmat că membrii rețelei:

- și-au ales deja ca țintă a atacului o clădire de o importanță deosebită,

- au efectuat recunoașterea zonei și planificarea atacului,

- au primit instrucțiuni finale pentru efectuarea atacului. 

În implementarea acestor instrucțiuni, aceștia au căutat și alte persoane pentru cea mai bună executare posibilă a misiunii lor” anunță Poliția. 

Recent a fost dezvăluit că până la 50.000 de pakistanezi trăiesc în Grecia cu acte false, cei mai mulți au intrat pretinzându-se ca sirieni în timpul crizei refugiaților din 2015-2016, fără documente oficiale sau acte de identitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel