Părinţii lui fiind plasaţi duminică dimineaţa în custodia poliţiei, au anunţat surse judiciare pentru AFP.
"El nu avea antecedente judiciare", a precizat sursa.
Un trecător în vârstă de 29 de ani a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite de acest tânăr care a strigat "Allah Akbar" (Allah e mare), potrivit martorilor, înainte de a fi doborât de poliţie.
Un poliţist a făcut uz de un pistol cu impulsuri electrice pentru a-l imobiliza pe atacator, care a ameninţat forţele de ordine. Apoi un al doilea poliţist a tras de două ori asupra atacatorului, cauzându-i răni incompatibile cu viaţa, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Un bărbat de 34 de ani a fost transportat "în regim de urgenţă absolută" la spitalul parizian Georges-Pompidou şi o femeie de 54 de ani a fost de asemenea grav rănită. O altă femeie, de 26 de ani, şi în bărbat de 31 de ani au fost răniţi mai uşor.
Agresiunea avut loc în arondismentul II, în apropierea Operei, în centrul capitalei Franţei, într-un cartier cu numeroase baruri, restaurante şi teatre, foarte frecventat sâmbătă seară.
ISIS a revendicat atacul
Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), care a lovit de mai multe ori Franţa din 2015 până în prezent, a revendicat la scurt timp atacul. "Autorul acestui atac cu cuţit de la Paris este un soldat al Statului Islamic", potrivit Amaq, agenţia de presă a SI.
Ministrul francez de interne, Gerard Collomb, nu a întârziat să salute "sângele rece şi reacţia rapidă a forţelor de ordine care l-au neutralizat pe atacator".
Preşedintele Emmanuel Macron a deplâns că Franţa plăteşte "încă o dată preţul sângelui", însă a dat asigurări că nu va ceda "niciun centimetru duşmanilor libertăţii".
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, s-a deplasat la locul atacului. "În seara asta, oraşul nostru a fost însângerat. (A avut loc) un atac laş şi barbar care nu se poate revendica de la nicio religie şi pe care noi îl condamnăm cu fermitate", a declarat ea în faţa Marii Moschei din Paris.
Acest nou atac intervine în condiţiile în care Franţa se află sub o constantă ameninţare teroristă. Ultimul atac sângeros, comis la 23 martie la Carcassone şi Trebes (sud), a ridicat la 245 numărul de victime ucise în atentate pe teritoriul Franţei după 2015. Atacuri cu cuţit au fost comise câteva, inclusiv la Marsilia (sud-est) în octombrie 2017.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto