Atac din PNL: ”PSD a scumpit viața românilor”
Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, susţine că PSD şi ALDE "au scumpit viaţa românilor".
Totodată, Turcan afirmă că inflaţia "s-a reaprins şi a ajuns la cel mai mare nivel al ultimilor doi ani", iar măririle salariale de pe hârtie se dovedesc "o cacialma".
"Conform datelor INS publicate miercuri, preţul carburanţilor s-a majorat cu 2,19 % într-o singură lună, septembrie, faţă de august. Exact când Guvernul Dragnea 2 a introdus prima majorare a accizei la benzină şi motorină. Şi încă n-au fost luate în calcul etapa a doua a creşterii accizei şi scumpirea tarifelor la electricitate. Scumpirea carburanţilor a fost cauza principală care a generat alte scumpiri. Din nou, cifrele INS vorbesc de la sine: în septembrie faţă de august, România a înregistrat cea mai mare creştere de preţuri din ultimul an (0,50%). Într-o singură lună, preţurile produselor alimentare au crescut cu 0,54% (plus 0,61% la carnea de porc, plus 0,60 % la preparate din carne, plus 0,46% la lapte şi produse lactate). Majorări de preţuri s-au înregistrat şi confecţii (plus 0,61%) sau la încălţăminte (plus 0,62%) şi enumerarea poate continua. Inflaţia s-a reaprins şi a ajuns la cel mai mare nivel al ultimilor doi ani", a arătat Raluca Turcan, joi, într-o postare pe pagina sa de socializare, scrie Agerpres.
Turcan crede că "măririle salariale de pe hârtie se dovedesc o cacialma".
"Veniturile românilor sunt erodate zi de zi, măririle salariale de pe hârtie se dovedesc o cacealma. Toate acestea au o singură cauză: politicile greşite ale guvernelor PSD-ALDE patronate de Dragnea, în complicitate cu Tăriceanu. Dragnea şi Tăriceanu au minţit că nu va creşte preţul carburanţilor prin reintroducerea supraaccizei. Au negat apoi cu cinism evidenţele scumpirilor la pompă. Sau au inventat explicaţii fantasmagorice", a afirmat Raluca Turcan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News