Atac cu cuțitul lângă gara din Frankfurt. Mai multe persoane rănite
Un bărbat a atacat cu cuțitul mai multe persoane lângă gara din Frankfurt. Victimele au ajuns la spital.
Mai multe persoane au fost rănite marţi într-un atac cu cuţitul comis în împrejurimile gării principale a oraşului german Frankfurt, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează agenţia DPA, scrie Agerpres.
Răniți transportați la spital
Trei bărbaţi, în vârstă de 24, 40 şi 78 ani au fost transportaţi la spital cu răni severe, iar un altul în vârstă de 40 de ani a fost rănit uşor, la fel şi atacatorul, în vârstă de 42 de ani.
Potrivit poliţiei, acesta din urmă l-a lovit pe primul bărbat în vârstă de 40 de ani, care stătea aşezat pe trotuar, şi a încercat să-l înjunghie. Cel atacat a reuşit să se apere, dar s-a ales cu răni grave. Apoi, suspectul a atacat alţi trei bărbaţi.
Atacatorul a fost arestat
Poliţia a reuşit să-l aresteze pe atacator, care atunci când a fost imobilizat încă avea cuţitul în mână şi era el însuşi uşor rănit.
Potrivit agenţiei germane de presă, în timp ce poliţia izola locul atacului încă se vedeau urme de sânge pe asfalt şi pe ferestrele unei cafenele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News