Data actualizării:
Data publicării:

Atac armat la un azil de bătrâni din Franţa

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat mascat și înarmat a dat buzna într-un azi de bătrâni, în noaptea de joi spre vineri, în sudul Franței.

Un important dispozitiv de căutare a fost desfășurat în noaptea de joi spre vineri în sudul Franței pentru a găsi un bărbat suspectat de uciderea unei angajate de la un azil de bătrâni pentru clerici, relatează AFP.

Cu puțin timp înainte de 02:00 GMT, un elicopter survola zona, cu largi fascicule de lumină, în cadrul unei operațiuni de urmărire a unui bărbat înarmat care a dat buzna joi seara, cu o cagulă pe cap, la azilul de bătrâni 'Les Chenes verts', o unitate pentru călugări și călugărițe aparținând Societății misiunilor în Africa (SMA), situată în Montferrier-sur-Lez, aproape de Montpellier.

"În acest stadiu al anchetei, niciun element nu permite de a caracteriza motivele" crimei, a declarat presei procurorul din Montpellier, Christophe Barret.

Ipoteza unui atac terorist nu este în acest moment privilegiată, a indicat o sursă apropiată anchetei.

Înarmat cu un cuțit și o pușcă

Potrivit primelor elemente, cu puțin timp înainte de 21:00 GMT joi, "un individ singur, cu cagulă pe cap și înarmat cu un cuțit și cu o pușcă a dat năvală în azil", au afirmat surse apropiate anchetei, precizând că motivele agresorului nu sunt cunoscute pentru moment și nici profilul său.

"În jurul 22:00 (21:00 GMT), o femeie care lucrează la azilul de bătrâni a sunat la poliție, spunând că a fost atacată de un om", a relatat procurorul Barret. Această femeie — o angajată, care fusese legată și căreia i-a fost pus un căluș în gură — a reușit să se elibereze pentru a da alarma. Ea a fost găsită de jandarmi "nevătămată, dar în stare de șoc", a adăugat magistratul.

În schimb, o altă femeie a fost găsită fără suflare de jandarmi la sosire, a adăugat procurorul, fără să precizeze modul în care aceasta a fost ucisă.

O unitate specială a jandarmeriei a fost trimisă la fața locului în jurul orei 23:30 GMT. Un dispozitiv de căutare a fost desfășurat pentru a prinde agresorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel