Atac armat la o secție de poliție din Spania. A strigat 'Allah akbar'
Poliţia a împuşcat un bărbat înarmat cu un cuţit care a încercat să atace agenţi într-un comisariat în Catalonia.
Poliţia spaniolă a anunţat luni că a împuşcat un bărbat înarmat cu un cuţit în timp ce acesta încerca să atace agenţi într-un comisariat din Catalonia, în nord-estul Spaniei.
Poliţia regională a anunţat pe Twitter că bărbatul a intrat în secţia de poliţie din oraşul Cornella, în apropiere de Barcelona, chiar înainte de ora 04:00 GMT 'cu scopul de a ataca ofiţerii' şi a precizat că bărbatul a fost împuşcat. O purtătoare de cuvânt a poliţiei regionale a declarat că nu poate oferi alte informaţii.
Postul de televiziune RTVE a anunţat că atacatorul era un rezident algerian în vârstă de 29 de ani din Cornella care avea documente de identitate spaniole, şi că a fost ucis de forţele de ordine. RTVE şi alte mass-media spaniole au afirmat că bărbatul a strigat 'Allah akbar' (Allah este mare) în momentul în care a intrat în secţia de poliţie.
Vezi și: Spania. Aterizare de urgență. Avea săculeți de cocaină în stomac
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News