Atac armat în SUA. Şase persoane au murit
Un nou atac armat a avut loc în SUA.
Şase persoane au fost ucise vineri de un bărbat înarmat într-un magazin şi în mai multe case dintr-un orăşel din Mississippi, în sudul Statelor Unite, a anunţat biroul şerifului local citat de presa americană, scrie AFP.
Suspectul a deschis focul într-un magazin din Arkabutla, un oraş cu mai puţin de 300 de locuitori, unde a ucis un bărbat, înainte de a merge într-o casă din apropiere si a împuşca o femeie, a declarat Brad Lance, şeriful din Tate County, citat de WREG3 TV, un canal local afiliat CBS.Lance a spus că trăgătorul a mers apoi într-o altă casă şi a împuşcat alte două persoane, omorându-le şi pe acestea.
Şirul crimelor s-a oprit după ce un agent de la biroul şerifului a zărit o maşină care se potrivea cu descrierea celei a suspectului şi s-a angajat într-o urmărire. Acesta s-a terminat în aleea unei case suspectul unde a fost reţinut.
În vecinătatea acestei case, poliţiştii au descoperit o persoană decedată într-o maşină, iar alta pe şosea, ridicând bilanţul la şase morţi.
"Credem că a acţionat singur", a declarat într-un tweet guvernatorul statului Mississippi, Tate Reeves, îndemnând locuitorii "să se roage pentru victimele acestui act tragic de violenţă şi pentru familiile lor".
Memphis Actions News 5 l-a identificat pe suspect ca fiind Richard Dale Crum, în vârstă de 52 de ani, care a fost acuzat de crimă.
"Motivul lui nu este cunoscut", a spus guvernatorul Reeves, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News