Atac armat în Praga, soldat cu mai mulți morți. Chirieac: „Senzația mea e că avem de-a face cu un dement, cu un om fără rațiune mai degrabă”
Încă nu este cunoscut individul care a lansat atacul armat asupra oamenilor din Praga. Se speculează că este un atentat terorist, sau un simplu atac armat.
„Situația era atât de tensionată după 7 octombrie încât Emmanuel Macron a ridicat la cel mai înalt nivel gradul de alertă în Franța la vremea respectivă. Acum însă, ne dăm seama că e vorba de focuri de armă. Să vedem detaliile, să vedem dacă este Hamas, dacă e un lup singuratic islamist, sau dacă e doar un descreierat care a comis această faptă îngrozitoare. În SUA sunt aproape obișnuite astfel de acțiuni, unde câte un nebun cu o armă de foc împușcă în vreo școală, universitate, magazin sau în firma care l-a concediat. Domnul Ciuvică are mare dreptate. Atentatele acestea, în special cele sinucigașe, sunt țintite către capitale de mare rezonanță- Londra, Paris, Roma. Mai puțin către Europa de Est, cel puțin deocamdată. Nu înseamnă că situația nu se poate schimba, mai ales că există numeroase legături între Hamas și regimul lui Putin. Destabilizarea flancului estic i-ar conveni foarte mult Moscovei în acest moment. Eu cred că trebuie să așteptăm toate rezultatele, dacă e opera unui nebun, o crimă îngrozitoare sau un atentat terorist în toată regula și cu toate atributele unui atac terorist.”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3 CNN.
Ar putea fi un simplu „dement”
„Nu putem, nu pot eu, să fac o concluzie, dar senzația mea e că avem de-a face cu un dement, cu un om fără rațiune mai degrabă, decât cu o acțiune teroristă în toată regula. Asta nu înseamnă că e mai puțin mortală, dar pur și simplu nu e un atac politico-militar, e opera unui nebun, s-ar putea să fie un nebun. Un individ care s-a simțit exclus, care a suferit bullying în universitatea respectivă. Uneori, nebunii se manifestă și astfel.”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News