Data publicării:

Astra Giurgiu- FC Voluntari, în finala cupei României

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Sport
WhatsApp

Astra Giurgiu și FC Voluntari se întâlnesc sâmbătă seara (ora 21,45), pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploiești, într-o finală inedită a Cupei României la fotbal.

Astra are în palmares o Cupă a României, cucerită în 2014, când a învins-o pe Steaua la loviturile de departajare (4-2), pe Arena Națională. FC Voluntari este în premieră în finala competiției, echipa ilfoveană neavând șanse de a juca în cupele europene chiar dacă ar cuceri trofeul, deoarece nu a depus cerere pentru licență UEFA.

Astra Giurgiu, care se află la finalul unui ciclu, iar după acest meci o mulțime de jucători și staff-ul tehnic se vor despărți de club, a ajuns în finală după ce a trecut pe rând de Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (1-0), de Luceafărul Oradea (3-1), de FC Viitorul Constanța (3-1) și de ACS Poli Timișoara (4-1 și 3-0).

FC Voluntari, care a scăpat de emoțiile retrogradării din prima ligă, le-a eliminat în drumul către finală pe Academica Clinceni (5-1), ASA Târgu Mureș (3-0), CS Mioveni (2-1) și CS Universitatea Craiova (1-0 și 0-0).

Finala va fi arbitrată de Istvan Kovacs (Carei), arbitri asistenți vor fi Vasile Marinescu și Mircea Mihail Grigoriu, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Alexandru Tudor (toți trei din București). Observator pentru arbitri a fost delegat Nicolae Grigorescu (Timișoara), relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel