Data publicării:

Astra Giurgiu - Dunărea Călăraşi, rezultat final în Cupa României

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
Astra Giurgiu
Astra Giurgiu

Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României.

Astra Giurgiu s-a calificat, miercuri, în semifinalele Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe Dunărea Călăraşi cu scorul de 2-1 (2-0), pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, în sferturile de finală ale competiţiei. Astra, câştigătoarea trofeului în 2014, a tranşat soarta partidei încă din primele zece minute, când finlandezul Vahid Hambo a reuşit o dublă (4, 7), acestea fiind primele sale goluri pentru alb-negri. Golul echipei din Călăraşi a venit în min. 89, când mingea trimisă de Valentin Munteanu din lovitură liberă de la 17 metri a fost deviată de Stelian Cucu.

Dunărea a avut o ocazie mare de gol prin tânărul Ianis Stoica (34), în situaţie de unu la unu cu portarul Miguel Santos. Astra a irosit şi ea o oportunitate clară, prin fundaşul Mike Cestor (82), portarul Cătălin Straton salvând golul. Astra e a doua echipă calificată în careul de aşi al competiţiei, după FC Viitorul (3-2 cu FC Hermannstadt).

Miercuri mai are loc meciul ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CFR 1907 Cluj (Stadion Municipal - Sfântu Gheorghe, ora 20:00), iar joi se va disputa partida AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Universitatea Craiova (Stadion Municipal - Miercurea Ciuc, 20:00).

AFC Dunărea Călăraşi - AFC Astra Giurgiu 1-2 (0-2), Stadion Marin Anastasovici - Giurgiu

A marcat: Stelian Cucu (89), respectiv Vahid Hambo (4, 7).

Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea)

Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Sorin Cojocaru (Bucureşti) - FRF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel