Aștept mai multe dosare penale
Indiferent care este scopul real al celor doi oameni politici aflati in conflict deschis si chiar daca, finalmente, ei nu au obiective divergente, in mod inerent urmeaza sa se deschida cateva dosare penale. Pentru ca Ponta sa-si consolideze si sa-si mentina pozitia de lider maxim al stangii si, la nevoie, pentru a putea candida cu succes la alegerile prezidentiale si pentru ca Traian Basescu, la randul sau, sa devina, asa cum doreste, liderul opozitiei, fiecare are nevoie sa actioneze in asa fel incat sa-i deschida celuilalt mai multe dosare penale. Pentru ca aceasta a devenit arma predilecta a luptatorilor politici, de natura sa dea satisfactie nu numai presei, ci si populatiei, dornica de sange pe pereti.
Sigur ca unii s-ar putea intreba, cu o naivitate prefacuta, cum ar putea Traian Basescu sa-i deschida dosare penale premierului Victor Ponta si colaboratorilor sai apropiati de vreme ce justitia este libera si independenta, ca de altfel si procurorii? Ce, Traian Basescu poate da ordine procurorilor sa inceapa cercetari penale? Tocmai el care niciodata, in cei noua ani de mandat, nu a interferat cu misiunea acestora? Sau cum ar putea Victor Ponta sa-i deschida dosare penale lui Traian Basescu ori oamenilor sai de incredere? Ce, procurorii depind de prim-minstru? Asculta ei de ordinele acestuia?
Noroc ca nu sunt totusi destui naivi in aceasta tara. Si nici nu exista o masa critica a naivilor prefacuti. Opinia publica intelege ceea ce este de inteles. Traim o perioada in care si presedintele si prim-ministrul transpira la greu pentru a face in asa fel incat celuilalt sa i se dreseze niscaiva dosare penale.
Pentru Victor Ponta, o cercetare aprofundata asupra modului in care una dintre cele mai importante statiuni agricole ale statului roman a fost dezmembrata si apoi adjudecata de diversi intreprinzatori, intre care si familia presedintelui, este o oportunitate care ar putea conduce, in functie de concluziile Comisiei de ancheta, la deschiderea unuia sau mai multor dosare penale. Indiferent in ce ape se scalda procurorii din perspectiva independentei lor, va fi greu sa refuze declansarea unor cercetari penale in eventualitatea in care o comisie de ancheta parlamentara solicita in mod expres aceasta procedura, prezentand si documente si informatii incriminatorii. Si nu are rost sa ne ascundem dupa degete. Unul dintre rezultatele sau poate chiar obiectivele pactului de coabitatre a fost impartirea procurorilor intre cei doi semnatari. Parchetul General la Victor Ponta, DNA la Traian Basescu. Este si motivul caruia ii datoram multe dintre afirmatiile initiale ale liderilor PSD, conform carora pactul de coabitare a fost nu numai necesar, ci si pozitiv in prima sa etapa, intrucat altfel USL nu ar fi putut determina numirea niciunuia dintre procurorii sefi ai marilor parchete. Si cu toata ierarhia de dedesubt.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News