Astăzi încep înscrierile la clasa pregătitoare. Formularul online se completează până pe 10 mai
Înscrierile la clasa pregătitoare încep astăzi și țin până la data de 10 mai, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial. În această perioadă, părinții vor completa cererea-tip, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.
Cererea-tip a fost publicată de Ministerul Educației. Completarea online va putea fi făcută pe site-ul dedicat al ministerului, inscriere.edu.ro, document care a fost activat astăzi. Cererea-tip cuprinde datele personale ale părintelui, datele personale ale copilului, datele de contact și date despre școala la care părinții solicită să fie înscris copilul. „Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar”, conform metodologiei.
În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația pe propria răspundere, prevăzută în Anexa nr. 3, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021. „Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise de către părinte”, se arată în document.
Copiii care nu împlinesc 6 ani până la 1 septembrie și care au mers la grădinița se pot înscrie în clasa pregătitoare, pe baza recomandării de la grădiniță: „În situația copiilor menționați la alin. (1) care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar. Solicitarea de eliberare a recomandării prevăzute la Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Metodologie poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă prin poștă/mijloace electronice. La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News