Assange nu va fi extrădat într-o ţară unde riscă pedeapsa cu moartea
Fondatorul WikiLeaks, australianul Julian Assange, nu va fi extrădat într-o ţară unde ar putea risca pedeapsa cu moartea, a dat asigurări luni secretarul britanic de stat pentru Europa şi Americi, Alan Duncan, în timpul unei vizite în Ecuador, relatează AFP.
Este 'o condiţie fundamentală a acordului la care am ajuns, că nu vom permite să fie extrădat într-un loc unde ar putea risca pedeapsa cu moartea. Această garanţie rămâne solidă', a afirmat Duncan într-o conferinţă de presă la Quito.
Julian Assange este acuzat de spionaj de către SUA, care au cerut extrădarea sa. Audierea pentru analizarea acestei cereri va avea loc la sfârşitul lunii februarie 2020 în Marea Britanie.
Statele Unite îi reproşează că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin publicarea în 2010 de către WikiLeaks a 250.000 de telegrame diplomatice şi a circa 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan. SUA îl acuză de asemenea că a 'complotat' cu fostul analist militar Chelsea Manning, aflat la originea acestei scurgeri fără precedent. Refugiat timp de aproape şapte ani în Ambasada Ecuadorului la Londra, unde a beneficiat de azil politic, Julian Assange a fost reţinut la 11 aprilie de poliţia din Marea Britanie cu acordul acestei ţări sud-americane.
El a fost imediat plasat în detenţie şi apoi condamnat la o pedeapsă de 50 de săptămâni de închisoare la 1 mai pentru încălcarea condiţiilor libertăţii sale condiţionate. Guvernul ecuadorian a susţinut că a primit garanţii scrise din partea Londrei, în momentul în care i-a retras azil australianului, că acesta nu va fi extrădat spre o ţară unde ar putea fi supus torturii sau pedepsei cu moartea.
SUA au lansat 18 capete de acuzare împotriva lui Julian Assange, iar cumulul pedepselor prevăzute de toate aceste acuzaţii se ridică la 175 de ani de închisoare. Justiţia federală americană autorizează pedeapsa cu moartea pentru infracţiuni pasibile de pedeapsa capitală, inclusiv spionaj, conform site-ului specializat Death Penalty Information Center.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News