Judecătoarea Aspazia Cojocaru este supărată pe realizatorul emisiunii Sinteza zilei de la Antena 3, Mihai Gâdea. ”A făcut în viaţa lui o profesie? A făcut ceva?”, a declarat, marți, magistratul Curții Constituționale la intrarea în sediul CCR.
Aspazia Cojocaru, judecătorul despe care se afirmă că a înclinat balanța în decizia CCR în favoarea invalidării referendumului din 29 iulie, s-a arătat, marți dimineață, vizibil iritată de prestația pe postul Antena 3 a lui Mihai Gâdea.
Înconjurată de jurnaliști și asaltată cu întrebări în fața sediului Curții Constituționale, Aspazia Cojocaru a întrebat unde este jurnalistul Antenei 3, căruia i-a înmânat o scrisoare pentru realizatorul emisiunii Sinteza zilei.
„Daţi-o lui Domnul Gâdea. A făcut în viaţa lui o profesie? A făcut ceva? Mai există unul ca Antena 3 care vine şi spune că sunt imorală. Aduceţi profesionişti“, a declarat Aspazia Cojocaru, rugându-i pe jurnaliştii care încercau să-i ia o declaraţie să nu o determine să ţipe.
"Nu mă puneţi să ţip aici, nu mă puneţi în situaţii din astea!", a fost apelul judecătorului CCR către jurnaliștii prezenți la sediul CCR.
Întrebată cum comentează declaraţia colegului său Ion Predescu, care o acuză de faptul că a înclinat balanţa prin votul său în favoarea lui Traian Băsescu, judecătoarea a afirmat: „Ce să devoaleze Dl. Predescu. Intrebaţi-l pe dl. Predescu cine a votat . (...)Vă pun la dispoziţie cifrele de la Guvern“.
"Cei care sunt atât de educaţi şi nu au auzit de puşcărie probabil că au auzit din copilărie de altceva", a declarat Aspazia Cojocaru, aluzie la afirmaţiile de marţi seara ale premierului Victor Ponta, care a precizat că "fiind un om educat" foloseşte termenul de închisoare, nu de puşcărie.
Cei nouă judecători ai CCR se întrunesc miercuri în ședință pentru a citi decizia de invalidare a referendumului din 29 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare