ASPA și Ciucu se ceartă pe câinii care au ucis-o pe Ana. ”Au fost identificați 4 câini care au intrat pe o proprietate privată”
ASPA neagă acuzațiile aduse de primarul Sectorul 6.
Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a reacționat după ce primarul Ciprian Ciucu a susținut că angajaţii săi nu s-ar fi prezentat pe data de 14 ianuarie în zona Lacul Morii, în urma unei sesizări venite din partea Poliţiei Locale a Sectorului 6.
Conform unor precizări transmise de către Primăria Capitalei, reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au avut pe 14 ianuarie o acţiune de capturare în zona Lacul Morii - str. Drumul la Roşu, la care au solicitat participarea unui echipaj de la Poliţia Locală Sector 6.
"În urma acţiunii, au fost identificaţi 4 câini care au intrat pe o proprietate privată în prezenţa echipajelor ASPA şi al Poliţiei Locale Sector 6. La finalul acţiunii, echipajul ASPA a întocmit un Raport de activitate în care a consemnat că nu au putut fi capturaţi câinii deoarece s-au retras pe o proprietate privată, au menţionat şi numele posibilului proprietar al terenului. Raportul a fost semnat şi de poliţistul local de la Sectorul 6, prezent la acţiune. Până în prezent nu am primit de la Poliţia Locală Sector 6 un răspuns cu privire la permisiunea de a acţiona pe proprietatea privată respectivă", transmite ASPA, care ataşează şi o copie a raportului respectiv, conform Agerpres.
Totodată, ASPA neagă afirmaţiile "repetate" ale edilului Sectorului 6 potrivit cărora primăriile de sector nu pot înfiinţa servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. În acest sens, sunt citate mai multe articole din Codul Administrativ şi din OUG 155/2001.
Citește și: Vecin, după moartea Anei Oros: A murit într-un loc pe unde mă plimb cu copiii. N-am dat de nicio haită de câini maidanezi
Astfel, conform art. 3 al HG 1059/2013 privind normele metodologice de aplicare a OUG 155/2001 "serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân (...) desfăşoară activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv a SUBDIVIZIUNILOR ACESTORA, la nivelul cărora au fost înfiinţate, şi, în funcţie de posibilităţi, pot încheia protocoale de colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale cu care se învecinează, precum şi cu orice altă unitate administrativ-teritorială de pe raza judeţului".
Totodată, aceste servicii sunt denumite prin sintagma "Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân", urmată de denumirea unităţii administrativ-teritoriale, "respectiv a SUBDIVIZIUNII ACESTEIA, la nivelul căreia au fost înfiinţate", prevede hotărârea de Guvern, citată în comunicat.
ASPA concluzionează că OUG 155/2001 "nu se referă doar la UAT-uri, ci şi la subdiviziunile (sectoarele) UAT-urilor".
"Toate aceste informaţii lansate în spaţiul public fără o minimă verificare a legislaţiei sau a veridicităţii nu fac altceva decât să creeze confuzie în rândul opiniei publice. ASPA are toată deschiderea să colaboreze în continuare cu toate primăriile de sector, poliţiile locale şi naţională, ONG-uri şi voluntari pentru a gestiona situaţia câinilor fără stăpân şi facem apel şi pe această cale la cooperare interinstituţională cu scopul de a proteja cetăţenii şi de a nu răni animalele", menţionează sursa citată.
Acuzațiile lui Ciprian Ciucu
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că Poliţia Locală a Sectorului 6 a sesizat Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) privind prezenţa unei haite de câini în zona unde femeia a fost ucisă de patrupede în timp ce alerga în zona Lacul Morii, însă nu a venit nimeni.
"Pe 14 ianuarie, cu o săptămână înainte de a se petrece oribilul atac, poliţişti de proximitate ai Poliţiei Locale a Sectorului 6 au chemat ASPA, fiind anunţat dispeceratul PMB de faptul că o haită de 10 câini ar fi acolo. Acela ar fi putut să fie apelul salvator. Nu a venit nimeni (...) ASPA nu a reacţionat. ASPA nu a dat niciun răspuns. (...) Avem deci o înregistrare pe care vă arătăm că am semnalat cu 7 zile înainte existenţa unei haite de 10 câini şi (...) avem fotografiile acelei haite. O să punem la dispoziţia Procuraturii, ca să vadă dacă câinii prinşi ulterior sunt aceia sau nu", a declarat primarul.
O femeie care alerga sâmbătă dimineaţa în zona Lacul Morii a fost ucisă de câini.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News