Data actualizării:
Data publicării:

Asiatici ascunși într-un TIR cu hârtie, găsiți la graniță. Voiau să ajungă în Germania

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Facebook @ Politia de Frontiera
FOTO: Facebook @ Politia de Frontiera

Mai multe persoane din țări asiatice, cu forme legale în România, au fost găsite ascunse într-un TIR care avea ca destinație Germania.

11 persoane din țări asiatice (Bangladesh, Pakistan, Nepal și India) au fost prinse de polițiștii de frontieră de la Nădlac II, când încercau să iasă ilegal din țară, ascunse într-un TIR care transporta role de hârtie din Turcia în Germania, scrie Agerpres.

”S-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean turc în vârstă de 49 de ani, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, role de hârtie, pe ruta Turcia - Germania. În urma efectuării controlului amănunțit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, 11 cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, Pakistan, Nepal și India, intrați legal în România în baza documentelor personale”, a informat, luni, Poliția de Frontieră Arad.

Șoferul turc este cercetat pentru trafic de migranți, iar cei 11 străini ascunși în TIR, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Peste 220.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

Potrivit Poliției de Frontieră, duminică, 19 mai, la nivelul țării au fost efectuate formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru aproximativ 221.400 de persoane, cetățeni români și străini, și peste 66.600 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

”Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 107.661 persoane. Totodată, au intrat în țară 32.079 mijloace de transport.

În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naționale și comunitare în domeniu, până la data de 19.05.2024, ora 24.00, la nivel național, intrând în România 8.067.574 cetățeni ucraineni”, a transmis Poliția de Frontieră.

Citește și: Străini veniți în România pentru a se angaja, expulzați după ce au încercat să iasă ilegal din țară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel