ASE începe, astăzi, înscrierile la programele de studii universitare de licenţă
Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul învăţământului superior economic şi de administraţie publică din Europa de Sud-Est, anunţă desfăşurarea exclusiv online, pe platforma admitere.ase.ro, a concursului de Admitere 2020 pentru toate programele universitare de licenţă din oferta pentru acest an.
Înscrierile au început în 13 iulie şi se încheie în 17 iulie a.c., ora 16.00, şi au loc integral pe platforma admitere.ase.ro, pe care se va desfăşura tot concursul de admitere.
ASE scoate la concurs la cele 35 de programe universitare de licenţă în limbile română, engleză, franceză, germană, 7 363 de locuri, dintre care 6 463 la învăţământul cu frecvenţă şi 900 la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Candidaţii la programele universitare de licenţă ale ASE pot urma cursurile uneia dintre cele 12 facultăţi ale universităţii.
Concursul de admitere este alcătuit din eseul motivaţional, testul de competenţă lingvistică - pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină, şi media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%).
Testul eliminatoriu de competenţă lingvistică, pentru programele de studii cu predare într-o limbă străină, se poate echivala cu certificatele de competenţă lingvistică, recunoscute de ASE. De asemenea, nu dau test de competenţă lingvistică candidaţii care au absolvit studiile liceale organizate în limba străină a programului de licenţă pentru care optează.
ASE pune la dispoziţia viitorilor săi studenţi peste 3 400 de burse de performanţă, studii şi sociale, mai mult de 550 de burse Erasmus, aproximativ 4 600 de locuri în căminele proprii, numeroase parteneriate pentru stagii şi practică la firme de top, 400 000 de volume în bibliotecă, spaţii moderne de învăţământ, alte facilităţi de învăţare.
Rectorul Nicolae Istudor, mesaj pentru candidaţi
"Dragi candidaţi,
Vă invit să alegeţi Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul învăţământului economic şi de administraţie publică din Europa de Sud-Est, la absolvirea căreia vă veţi bucura de o bună inserţie pe piaţa muncii şi de un job de calitate, care să vă ofere o viaţă profesională frumoasă şi împlinită! Din grijă pentru sănătatea voastră, desfăşurăm concursul de admitere în acest an integral online, pe platforma admitere.ase.ro.
Tradiţia şi dinamica, strânsa legătură cu mediul de afaceri, oportunităţile de învăţare, numeroasele burse de studii, mobilităţile internaţionale, condiţiile noastre bune de cazare sunt câteva dintre argumentele pentru care Universitatea din Piaţa Romană poate constitui o opţiune inspirată, sigură şi de perspectivă pentru voi! Succes, dragi candidaţi!", transmite prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector ASE.
Informaţiile despre Admiterea la ASE pot fi consultate pe pagina site-ului instituţional www.ase.ro, pe pagina oficială de Facebook, prin e-mail [email protected], telefonic, sau prin Zoom, Skype, Google meet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News