ASE București are robot agricol: monitorizează cultura și solul, aplică pesticide și îngrășăminte!
Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul ASE are robot specializat în agricultură!
Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul Academiei de Studii Economice din București a deschis oficial Laboratorul universitar de agricultură urbană digitală dotat cu robot agricol cartezian educațional, turn aeroponic, imprimantă și scanner 3D pentru prototipuri rapide și sustenabile, kit-uri pentru studenți și multe alte dispozitive specifice Agriculturii 4.0.
Inaugurarea Laboratorului universitar de agricultură urbană digitală a avut loc vineri, 4 octombrie 2024. „Academia de Studii Economice din București este prima universitate din România care deține astfel de dispozitive avansate”, a punctat Nicolae Istudor, rectorul ASE, prezent la eveniment.
Robotul agricol cartezian educațional este un dispozitiv destinat sprijinirii activităților agricole, precum monitorizarea culturilor și a solului, aplicarea pesticidelor sau îngrășămintelor, cultivarea și recoltarea plantelor în mod automatizat, analizarea datelor în scopul îmbunătățirii randamentului economic, având totodată un scop didactic. ”Utilizat în scopuri educaționale, robotul cartezian agricol învață studenții sau cercetătorii despre robotică, automatizare și tehnologie agricolă”, a arătat prof. univ. dr. Mirela Stoian, decanul Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului.
La evenimentul de inaugurare au fost subliniate unicitatea, noutatea și importanța laboratorului, în condițiile actuale ale pieței muncii. „Universitatea noastră se adaptează continuu, dezvoltând infrastructura educațională și calibrarea informațiilor necesare studenților în vederea inserției la nivelul meseriilor viitorului”, a precizat Nicolae Istudor.
Agricultura de precizie reprezintă o metodă modernă de gestionare a activităților agricole care utilizează tehnologia avansată pentru a optimiza producția și a îmbunătăți eficiența resurselor. Importanța agriculturii de precizie devine tot mai evidentă datorită numeroaselor sale avantaje, care răspund provocărilor actuale din agricultură, inclusiv creșterea și migrația populației, schimbările climatice și necesitatea de a conserva resursele naturale.
„Firește, trebuie să avem grijă să nu mutăm agricultura la oraș, dar să oferim fiecărui mediu avantajele și provocările de rigoare. Acest pas reprezintă un pilon important pentru înțelegerea și dezvoltarea creativității studenților noștri, care pot aplica ulterior tehnologii moderne în cadrul diferitelor ferme sau entități private, sau chiar contribui la adaptarea Agriculturii 4.0 în anumite stațiuni și institute de cercetare agricolă”, a conchis Mirela Stoian, conform revistafermierului.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News