Întreaga lumea avea să fie șocată,  la 6 octombrie 1981, când cel de-al treilea președinte al Egiptului, Mohammad Anwar al-Sadat (1970-1981), era asasinat de către un comando de fundamentaliști opuși păcii cu Israelul, în timpul unei parade militare ce comemora războiul arabo-israelian din 1973.

Anwar al-Sadat a fost asasinat de Khalid Ahmed Showky Al-Islambouli, un extremist musulman, fost ofițer în armata egipteană, care a planificat și a participat la întreaga operațiune. Al-Islambouli a declarat ulterior că motivul principal al asasinării președintelui țării a fost semnarea acordurilor de la Camp David dintre Egipt și statul Israel. El a fost judecat de un tribunal militar, găsit vinovat și condamnat la moarte.

Șeful statului egiptean a plătit astfel prețul suprem pentru curajul de fi schimbat radical relațiile Egiptului cu statul evreu, de aprigă ostilitate până spre sfârșitul deceniului opt.

Anwar al-Sadat a acceptat în 1978 să negocieze pacea cu Israelul, tratativele rămânând în istorie drept primul summit israeliano-arab, de la Camp David, desfășurat sub egida președintelui SUA, democratul Jimmy Carter. Un an mai târziu, în 1979, a fost semnat un tratat istoric de pace, Egiptul fiind prima țară arabă care a normalizat relațiile cu Israelul. În 1994, un tratat de pace similar a fost semnat de Israel cu Iordania.

Născut la 25 decembrie 1918 în orașul Abul Kom, la 70 km de Cairo, într-o familie numeroasă (13 copii), Anwar al-Sadat a fost încă din tinerețe puternic influențat de câteva personalități ale vieții politice internaționale, precum Kemal Ataturk — făuritorul Turciei moderne și laice — sau Mahatma Ghandhi — liderul mișcării de eliberare națională din India de sub tutela britanică, propovăduitor al căii neviolente.

A crescut în localitatea Mit Abul Kom, situată la aproximativ 60 de kilometri nord de Cairo. Tatăl său a fost funcționar într-un spital militar local.

După absolvirea studiilor de matematică în cadrul unei școli militare britanice din Egipt, a fost trimis de către guvernul egiptean la post, într-un loc îndepărtat, unde l-a cunoscut pe Gamal Abdel Nasser. Împreună cu acesta și cu alți tineri ofițeri a format un grup revoluționar, Organizația Ofițerilor Liberi, care și-a stabilit drept obiectiv înlăturarea dominației britanice.

La 23 iulie 1952, Organizația Ofițerilor Liberi a organizat o lovitură de stat pentru răsturnarea monarhiei. Gamal Nasser l-a numit consilier personal și l-a învestit cu supravegherea abdicării regelui Faruk. A ocupat apoi funcția de vicepreședinte în 1964-1966 și 1969-1970, potrivit Enciclopediei Universale Britannica. După moartea lui Nasser în 1970, al-Sadat a devenit șeful statului.

Nicolae Ceaușescu în R.A. Egipt; În imagine: Anwar El Sadat (dr.), președintele R.A. Egipt.

În politica internă a fost adeptul descentralizării economiei. Enciclopedia Universală Britannica notează că al-Sadat a reprimat protestele poporului față de înrăutățirea crescândă a stării economice. În politica externă a îmbinat acțiunile energice cu diplomația. Astfel, în 1972 a alungat trupele sovietice din țară, deși unul din obiectivele sale era de a recâștiga controlul asupra Peninsulei Sinai. Un an mai târziu, în octombrie 1973, forțele egiptene au produs o surpriză tactică de proporții, atacând zona de ocupație israeliană din Peninsula Sinai. După încheierea războiului, al-Sadat a fost unul dintre promotorii păcii în Orientul Mijlociu.

De la proclamarea statului Israel, la 14 mai 1948, regiunea Orientului Mijlociu a fost în permanență scena unui conflict prelungit între statul evreu și vecinii săi arabi. Statele arabe au fost înfrânte în războaiele din 1948, 1956 și 1967, suferind grave pierderi materiale, umane și teritoriale. În octombrie 1973, Egiptul și Siria au atacat prin surprindere Israelul, pentru a recupera peninsula Sinai, Fâșia Gaza și înălțimile Golan. Statele Unite s-au implicat în stoparea conflictului și a demarat o campanie diplomatică pentru pacificarea regiunii.

Procesul de pace egipteano-israelian a fost relansat de vizita istorică a președintelui Anwar al-Sadat la Ierusalim, în noiembrie 1977, prima vizită a unui lider arab în Israel. Convorbirile de pace s-au blocat, însă, la mijlocul anului 1978 și președintele SUA, Jimmy Carter s-a oferit să găzduiască o reuniune la care să participe liderii din cele două state.

[citeste si]

La 5 septembrie 1978, la reședința prezidențială americană de la Camp David, premierul Menachem Begin și președintele Anwar al-Sadat au demarat negocierile pentru un acord de pace, mediate de președintele Jimmy Carter. La 17 septembrie 1978, cei doi au ajuns la un acord de pace. Acest document prevedea retragerea Israelului din Sinai, în termen de trei ani, dezafectarea bazelor aeriene din proximitatea Golfului Aqaba și libertate de navigație prin Canalul de Suez și strâmtoarea Tiran pentru vasele israeliene. Un alt acord prevedea autonomia palestinienilor din Gaza și Cisiordania. Cele două documente au stat la baza păcii dintre Egipt și Israel, încheiată în anul 1979.

Ca urmare a vizitei întreprinse de președintele american Jimmy Carter în Orientul Mijlociu, la 7 martie 1979, președintele Egiptului Anwar al-Sadat și premierul israelian Menahem Begin au semnat, la Washington, două săptămâni mai târziu, la 26 martie 1979, Tratatul de pace bilateral, mediat de președintele SUA, Jimmy Carter. Acesta prevedea încetarea stării de război între părți și respectarea documentelor semnate cu un an în urmă la Camp David. În urma acestui act, Egiptul a fost supus boicotului țărilor arabe, fiind exclus din Liga Arabă.

La 27 octombrie 1978, președintele Egiptului, Anwar al-Sadat și premierul Israelului, Menachem Begin (1977-1983), au fost recompensați cu Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuțiile aduse la încheierea acordurilor de la Camp David. (Agerpres)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News