Data publicării:
Asasinare Onești. Ministrul de Interne, despre rezultatele preliminare ale anchetei
Ministerul Afacerilor Interne monitorizează îndeaproape ancheta crimei de la Onești și desfășoară de asemenea verificări cu privire la modul de intervenție a forțelor de ordine și forțelor speciale în acest caz.
Lucian Bode, ministru Afacerilor Interne, a declarat în direct la Antena 3 că astăzi ar putea fi date publicității datele preliminare ale anchetei de la Onești.
”Am auzit această afirmație și acest lucru va rezulta din anchetă. Dincolo de cercetarea noastră avem o anchetă penală, preluată de Parchet și din anchetă va rezulta acest lucru, dacă într-adevăr, și asta pe baza declarațiilor martorilor, cum că una dintre victime l-ar fi atacat pe criminal și de acolo ar fi fost acel declic la ora 16:55 când după o perioadă de liniște s-a întâmplat acest lucru. Ancheta va dovedi acest lucru. Nu întâmplător am spus că verificările noastre vizează analiza analizei intervenției. Dacă au văzut că nu dau rezultate aceste negocieri, poate că ar fi fost nevoie să treacă la o altă abordare. Cu siguranță din ancheta noastră trebuie să rezulte un lucru foarte clar. Care era planul doi, ce făceau dacă negocierile nu duceau la un deznodământ favorabil pentru poliție”, a declarat Lucian Bode.
Vă reamintim că luni, doi muncitori au fost luați ostatici într-un apartament din Onești și uciși de Gheorghe Moroşan, un bărbat de 68 de ani nemulțumit de faptul că soţia sa fusese găsită vinovată de un furt uriaş de la Combinatul Chimcomplex Borzești, iar asta a dus la pierderea locuinței lor. Cei doi muncitori erau angajații firmei care l-au executat silit.
VEZI MAI MULTE AICI: FILMUL tragediei de la Onești. Primul apel la 112, la 11:47. Negociator: La 16:55 s-a produs un declic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News