”Așa-i normal, lasă că trece”. Diana Todeancă, despre emoțiile dinaintea examenelor: Acesta era standardul de a gestiona anxietatea
Diana Tideancă a vorbit, la Părinți Prezenți, despre emoțiile cu care se confruntă copiii înaintea examenelor.
Elevii de la clasa a VIII-a vor participa, de mâine, la primele examene importante, Evaluarea Naționale, de a căror rezultate depinde admiterea la ciclul liceal, la liceele pe care aceștia și le doresc. Iar examenele sunt însoțite de emoții puternice, care potrivit psihoterapeutului Diana Todeancă are un nume ce poate speria și anume anxietatea, ”sora mai mică a fricii”.
”Hai să începem de la emoția, o anumită emoție, pe care o avem atunci când avem examene sau când avem ceva de prezentat, și anume anxietate.
Noi românii spunem că avem emoții și nu etichetăm și cred că primul lucru pe care putem să îl facem în raport cu ai noștri copii este să le explicăm că este vorba despre anxietate. Dacă sunt micuți, poate e mai greu de reținut cuvântul, dar e bine de învățat de foarte devreme.
Este vorba de anxietate, adică acea emoție în fața unui pericol posibil un fel de frică. Seamănă cu frica, uneori îi mai spunem și așa. Vai, mi-e frică de nu mai pot, că mâine am test sau mâine am teză.
Este foarte asemănătoare. Eu spun că anxietatea este sora mai mică a fricii. Despre ea este vorba și pe ea (n.r. anxietate) trebuie să învățăm să o gestionăm”, a declarat psihoterapeutul Diana Todeancă în emisiunea Părinți Prezenți de la DC News TV, DC News și Părinți și Pitici.
Toți copiii au anxietate înainte de examen
Puțini sunt cei care nu au experimentat anxietatea înainte de examene, mai ales de cele foarte importante pentru accederea la un alt ciclu de învățământ, chiar dacă nu au identificat această emoție ca fiind anxietate, iar manifestarea ei s-a putut vedea prin transpirația palmelor, bătăi mai rapide ale inimii sau chiar senzația de ceață pe creier și că s-a uitat tot ceea ce s-a învățat.
”Trebuie să știm cu toți că anxietatea este în fiecare dintre noi, inclusiv la copii, încă de foarte mici.
Știi atunci când bebelușul se ascunde în spatele mamei, când îl cunoaște pe cineva nou? Ei bine, nu e rușine, cum îi spunem noi: Te-ai rușinat?, ci este anxietate. E ca un fel de frică. Nu se știe ce e cu relația asta. Nu se știe ce-i cu omul ăsta, mai bine ar fi să mă protejez. Cam acesta este mesajul pe care corpul ni-l transmite în fața unui posibil pericol. (...)
Reacțiile corpului nostru sunt cam aceleași ca în cazul fricii, doar că în cazul anxietății n-avem pericolul real în fața noastră, nu-l vedem.
Încă nu ne-am întâlnit cu animalul sălbatic ci este o proiecție a minții noastre, o posibilitate, un pericol imaginar care se poate întâmpla sau nu știi examenul e un pericol ce urmează. Da, e o situație care poate să ne aducă niște mari dezavantaje dacă cumva se întâmplă ceva.
Și atunci apar reacțiile astea în corpul nostru. De știut este că în fața unui examen toți copiii au emoții. Toți copiii au anxietate. Unii știu să o denumească și să identifice, alții nu știu. Și poate că motivul pentru care nici tu, nici eu n-am povestit părinții lor era pentru că nu știam cum se cheamă și ce este. Spuneam: Am emoții, da, așa-i normal, lasă că trece.
Acesta era standardul de a gestiona anxietatea. Și atunci ca să putem să observăm la copiii noștri anxietatea, în primul rând trebuie să le povestim despre ea, ca ei înșiși să observe la ei, ca să ne poată împărtăși și mai departe, să vorbim despre asta și să îi dăm să le dăm șansa să o exprime, să nu invalidăm emoția. Asta facem noi foarte des ca părinți, din păcate, și într-un mod greșit”,a mai spus psihoterapeutul.
Peste 160.000 de absolvenți de gimnaziu vor susține Evaluarea Națională, care va începe marți, cu proba de limba și literatura română.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News