Aceste estimări au fost făcute publice miercuri de experții Ruxandra Ionescu, președinta Societății Române de Reumatologie, și Cătălin Codreanu, președintele Ligii Române Contra Reumatismului.
Prezent la conferința de presă a fost și jurnalistul Ovidiu Constantinescu. Acesta a vorbit din perspectiva pacientului despre provocările pe care le presupune viața cu poliartrita reumatoidă. El a povestit că a fost diagnosticat cu această boală în urmă cu 18 ani, după ce timp de 9 luni i-a ignorat simptomele.
În perioada în care a aflat că suferă de poliartrită reumatoidă, Ovidiu Constantinescu era jurnalist pe teme sportive la BBC în Marea Britanie și avea o viață foarte activă. El și-a amintit cum a fost anunțat că suferă de această boală. "Doctorul mi-a spus: 'Am două vești, o veste bună și o veste rea. Vestea bună este că nu o să mori. Vestea proastă este că o să trăiești cu boala aceasta toată viața'", a povestit Constantinescu.
El a mărturisit că a suferit de depresie timp de aproape doi ani și jumătate de la aflarea diagnosticului, până să învețe să își accepte și să își gestioneze suferința. În prezent, el are o dublă proteză la șold și spune cu umor că este o adevărată bătaie de cap pentru angajații aeroporturilor, deoarece metalul este detectat de filtrele acestora. "La mine, moda începe de la găsirea unui pantof pentru piciorul stâng", a spus el, explicând că durerile lui de picior sunt ca și cum ar merge cu două piuneze în încălțări.
La rândul său, doctorul Ruxandra Ionescu a subliniat că în România una dintre problemele legate de poliartrita reumatoidă este faptul că pacienții nu merg direct la reumatolog, ci se adresează, uneori, ortopedului și sunt tratați simptomatic. Totodată, o mică parte din cei care suferă de artrite sunt înregistrați în sistemul medical, deși terapia este integral rambursată.
VEZI ȘI: Şapte ani de viaţă în plus, dacă poliartrita se descoperă din vreme
Medicul a explicat că artrita este o boală care duce rapid la pensionarea celui care suferă. Astfel, dintre cei care suferă de artrite de cinci ani, doar 60% mai lucrează, dintre cei care suferă de artrite de 10 ani, 50% mai lucrează iar dintre cei care suferă de artrite de peste 15 ani, doar 33% mai sunt integrați în câmpul muncii.
Ionescu a spus că își dorește ca, prin intermediul terapiilor, pacienții să nu aibă doar o calitate a vieții mai bună, ci și să fie reintegrați în ciclul muncii, cu atât mai mult cu cât cei care sunt diagnosticați cu artrite sunt la vârste active, de 30-40 de ani. În acest sens, în iulie va începe programul de Auto-Management al Artritei, la care vor participa 15 pacienți. Acesta urmează primei etape a inițiativei, care a avut loc în noiembrie anul trecut. În cadrul acestei prime etape au fost pregătiți 19 traineri, cursurile fiind susținute de Ian Darling și Jean Thompson, de la Stanford University School of Medicine.
Prin acest program, pacienții vor învăța să își gestioneze durerea, să colaboreze cu medicii în ceea ce privește tratamentul, dar și să își creeze obiective în funcție de condiția lor.
Potrivit lui Cătălin Codreanu, acest program le oferă pacienților integrarea în societate și în câmpul muncii. Conform statisticilor, 80% dintre cei diagnosticați cu artrite experimentează o limitare a mobilității iar 25% nu își pot face treburile cotidiene. Costurile implicate de tratamentul și de retragerea din câmpul muncii al celor care suferă de această boală este pe al doilea loc, după costurile implicate de bolile cardiovasculare, a arătat el.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, afecțiunile reumatismale sunt cea mai raportată boală a populației adulte, cu 10% din populație care prezintă din această cauză un handicap motor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol