Artiști români contemporani la licitația Artmark de Artă Contemporană de săptămâna viitoare
Ocazie investițională, săptămâna viitoare, la București: este singura licitație de artă contemporană din toamnă, organizată în mod tradițional în luna noiembrie a anului, la care iubitorii de artă și investitorii educați au acces la lista celor mai importanți artiști români contemporani, cu opere tranzacționate la zeci sau sute de mii, uneori chiar la milioane de euro.
“Licitația de Artă Postbelică și Contemporană, inclusiv o colecție formată sub îndrumarea maestrului Ciucurencu”, cuprinde 186 de lucrări realizate de cei mai importanți artiști români contemporani, recunoscuți atât pe plan intern, cât și la nivel european, unii dintre ei cu opere adjudecate, cu succes, de case de licitații de prestigiu din străinătate.
Evenimentul include, în mod încurajator pentru noii colecționari, și artiști tineri ai generației de astăzi, a căror piață crește de la an la an, făcând, astfel, investiția în arta contemporană nu doar o modalitate de diversificare a portofoliului financiar, dar și o opțiune de a rămâne la zi cu direcția de evoluție artistică a artei românești.
Adrian Ghenie, unul dintre cei mai căutați pictori ai timpului nostru, este unul dintre artiștii români ce s-au impus în ultimii zece ani pe piața internațională de artă, cu tranzacții în constant record, unele de milioane de euro (ne amintim cu admirație și depășirea plafonului de 10 milioane de dolari, pentru monumentala operă Pie Fight Interior 12, în 2014).
Deși creațiile sale sunt accesate, în bună parte, de colecționarii străini, licitația de săptămâna viitoare prilejuiește întâlnirea publicului din România cu o lucrare realizată de faimosul pictor în anul 2002. Opera, având un preț de pornire de doar 30.000 de euro, a participat la expoziția lui Ghenie din Germania, în anul realizării ei.
Acestui vârf de licitație i se alătură, având același preț de pornire, un ulei de mari dimensiuni semnat de maestrul Ștefan Câlția, aflându-se printre cele mai recente creații ale artistului, din anul 2022. Tabloul surprinde, în cheia simbolismului bine-recunoscut al lui Câlția, momentul mitic al căderii lui Icar. Fiind unul dintre favoriții publicului, cu o numeroasă comunitate de admiratori și colecționari, Câlția mai este prezent în aceeași licitație și cu lucrarea „Om cu floare”, realizată în 1986, a cărei licitare începe de la doar 5.000 de euro.
Licitația îi aduce în față și pe fondatorii celor două mari direcții în arta postbelică românească – Alexandru Ciucurencu și Corneliu Baba, cu lucrări semnificative, între care un spectaculos “Om cu lingură” al expresionistului umanist Corneliu Baba, precum și nu mai puțin de 7 lucrări de Alexandru Ciucurencu. De notat faptul interesant în ceea ce privește lucrarea „Casă de creație”, semnată de maestrul Ciucurencu, că ilustrează priveliștea pe care acesta o vedea în anii 1980 de la geamul atelierului său, a imobilului de pe Bulevardul Kiseleff devenit ulterior de protocol și care a găzduit, în ultimele decenii, personalități politice de vârf ale României, între care Traian Băsescu, Adrian Năstase sau Nicolae Văcăroiu.
Sunt scoase la licitație și trei opere realizate de Sabin Bălașa în anii ce urmează momentului '89, respectiv „Îndrăgostit” (1990), „Zeița lunii” (1993) și „Nud sub lumina lunii” (1993). Bălașa a cucerit, cu universul său albastru, generații succesive de admiratori, pentru ca în ultimii zece ani, cota de piață a artistului să reînceapă trendul ei ascendent, operele semnate Sabin Bălașa ajungând să se adjudece la prețuri superioare celor la care acesta vindea din galerie în timpul vieții.
Printre artiștii noii generații, Felix Aftene este prezent în licitație cu o sculptură-vedetă de bronz, de mari dimensiuni, sugestiv intitulată „Cronos”, dar și cu una dintre cele mai recente picturi ale sale, „În tainele naturii”, cu un preț de pornire de 8.000 de euro.
Publicul în căutare de artă tânără, în efervescentă ascensiune, are și șansa întâlnirii cu Irina Dragomir, artista-fenomen care a luat cu asalt, în ultimii ani, topul artei contemporane și expozițiile bucureștene. Două lucrări ale artistei, realizate în anii 2021 și 2022, pot fi licitate începând de la 1.500 euro, respectiv 2.000 euro.
Considerată un eveniment de referință pentru scena de artă postbelică și contemporană, licitația are loc săptămâna viitoare, marți, în sala de licitații din Palatul Cesianu-Racoviță, începând cu ora 19:00. Expoziția este deschisă publicului larg de luni până duminică în intervalul 10:00-20:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News