Arthur Suciu: Voi vota cu acel partid care o va face! E una dintre cele mai ordinare minciuni
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Arthur Suciu, scriitor și copywriter, a vorbit despre ceea ce numește una dintre cele mai ordinare minciuni care au spălat creierele în ultimii ani: expresia "Sunteți plătiți din banii noștri".

"Sunteți plătiți din banii noștri" - iată una dintre cele mai ordinare minciuni care au spălat creierele în ultimii ani. Între altele, este și o jignire uluitoare adusă medicilor, profesorilor, polițiștilor, tuturor bugetarilor. Cum îți poți permite să gândești în termenii ăștia?

Ciocu' mic, eu te plătesc. Frumos.

Firește că totul e fals, că nimeni nu trăiește pe banii nimănui. Fiecare asigură un serviciu social, care trebuie plătit. Firește că, prin asta, se încearcă punerea angajaților la privat pe o poziție superioară și, mai grav, deprecierea serviciului de stat și orientarea către privatizarea serviciilor publice.

Toți își imaginează că vor avea bani și de școli private, și de spitale private, și de pensii private etc. Ce vorbești, Franz? Dar mulți vorbesc pentru că așa au auzit ei că e bine.

Toți se plâng că nu e bună școala. Vai, ce-a ajuns școala! Vai, la ce e supus copilul meu, săracul! E supus? Păi, bagă 800 de euro pe lună la privat ca să fii fericit. Plătește-i din banii tăi. Dacă nu, cere partidelor să mărească salariile profesorilor.

Eu, în orice caz, voi vota cu acel partid care o va face”, a scris Arthur Suciu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel