În deschiderea conferinţei 'Săptămâna Regiunilor Inovatoare din Europa', eveniment care se desfăşoară la Iaşi, în perioada 26-28 iunie şi care face parte din manifestările organizate cu prilejul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, ministrul Hurduc a subliniat importanţa atât a creativităţii, cât şi a artelor în viaţa unei persoane care are o pregătire tehnică.
'Toată lumea vorbeşte în ultima vreme despre creativitate şi despre faptul că procesul de inovare necesită un aport suplimentar din partea viitorilor specialişti în domeniu. Puţină lume ne spune cum putem deveni mai creativi. La Universitatea Tehnică din Iaşi este un curs de creativitate, unde studenţilor li se predau ore de pictură, teatru şi muzică, astfel încât viitorii ingineri să îşi folosească creierul la întreaga lor capacitate. (...) Ca atare, un viitor inginer, un viitor cercetător nu trebuie să înveţe numai cursuri de specialitate, ci trebuie să îşi dedice o cantitate importantă de timp şi zonei artistice. (...) Recomand viitorilor specialişti care vor să lucreze în domeniul ingineriei să fie activi în zona frumosului', a spus Nicolae Hurduc, subliniind faptul că mulţi dintre laureaţii premiului Nobel aveau preocupări artistice.
Ministrul a afirmat că discuţiile din timpul conferinţei 'Săptămâna Regiunilor Inovatoare din Europa' vor oferi prilejul de a construi viitoarea strategie de cercetare a României. 'Prin dezbaterile pe care le veţi avea şi discuţiile pe care le veţi purta în timpul acestei întâlniri să ne daţi nouă, celor de la Ministerul Cercetării şi Inovării, cât mai multe idei, astfel încât să putem construi în cele mai bune condiţii viitoarea strategie de cercetare a României pentru perioada 2021 - 2027', le-a transmis Nicolae Hurduc celor care au venit miercuri seara în aula Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi. Despre inovaţie a vorbit auditoriului şi preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei.
El a subliniat faptul că 'cea mai importantă resursă pe care o deţinem este mintea umană', care trebuie folosită din perspectiva 'unor schimbări majore economice, sociale şi ecologice', schimbări care ar trebui să vină începând de la lideri sau conducători de instituţii.
'Avem o misiune comună, aceea de a le garanta generaţiilor viitoare o viaţă plină de oportunităţi şi resurse. Avem în vedere urgenţa unor schimbări majore economice, sociale, ecologice. Trebuie să fim inovatori pentru a salva într-un timp record aceleaşi probleme care ne apasă de câteva decenii. Cu mai puţine resurse financiare, cu o amprentă de CO2 scăzută şi incluzând o participare largă a populaţiei, succesul misiunii noastre este garantat doar printr-o participare activă în acest proces.
Conferinţa noastră este văzută ca principalul for unde se discută politicile şi preocupările regiunilor Europei în materie de inovare. Sper şi cred că nu va fi 'încă o conferinţă' iar ceea ce vom dezbate şi vom conveni la Iaşi va avea impact în viitor', a spus Vasile Asandei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală