ARMO: Comerțul electronic din România ocupă locul 3 în Europa Centrală și de Est, cu perspective solide de creștere
România se clasează pe locul 3 între statele membre UE din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește valoarea comerțului electronic, după Polonia și Cehia, conform Raportului European Ecommerce 2024, comandat de Ecommerce Europe și EuroCommerce și realizat de Centrul pentru Cercetări de Piață al Universității de Științe Aplicate din Amsterdam.
Potrivit raportului, în 2023, comerțul electronic românesc de bunuri și servicii a atins valoarea de 10,6 miliarde de euro, reprezentând 3,32% din PIB, în creștere față de anul precedent (3,17% din PIB). Această evoluție subliniază reziliența și capacitatea de adaptare a sectorului ecommerce din România, care a devenit un pilon principal al economiei digitale.
Există un potențial semnificativ de extindere în adoptarea cumpărăturilor online, cu 50% din populație efectuând cel puțin o comandă online în 2023. Această statistică indică oportunități majore pentru dezvoltarea sectorului de comerț electronic, atrăgând interesul tot mai multor companii, atât locale, cât și internaționale.
Pentru 2024, estimările din raport indică o creștere spre 10% a vânzărilor online de bunuri și servicii, sectorul urmând să ajungă la 11,7 miliarde de euro, echivalentul a 3,42% din PIB. Se anticipează că procentul populației care va efectua cumpărături online va ajunge la 55%, reflectând tendința de digitalizare și preferința tot mai mare a consumatorilor români pentru comerțul online.
„România este pe un traseu ascendent în domeniul comerțului electronic, iar ARMO este dedicată să accelereze această creștere prin inițiative strategice și colaborări cu autoritățile pentru a stimula inovația și adoptarea digitală. Perspectivele României pentru viitor sunt optimiste, datorită digitalizării rapide și a dezvoltării infrastructurii logistice din țara noastră, care facilitează livrări rapide și eficiente la nivel național și internațional. Ne propunem să consolidăm poziția țării noastre de lider regional în ecommerce” - Cristi Movilă, președintele Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO).
Raportul evidențiază revenirea apetitului europenilor pentru cumpărături online. Cu toate acestea, Europa se confruntă cu provocări legate de concurența din partea comercianților non-UE. Ecommerce Europe subliniază într-o scrisoare separată necesitatea unor măsuri la nivel european care să asigure un cadru echitabil pentru toți actorii din domeniul comerțului electronic.
Raportul European Ecommerce 2024 poate fi consultat AICI.
Ziua națională a comerțului electronic
Marți, 15 octombrie, ARMO organizează cea de-a V-a ediție a Zilei naționale a comerțului electronic, instituită prin Legea nr. 144/2020. Cu sprijinul ANAF și al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul evenimentului vor avea loc două workshopuri la care antreprenori și profesioniști din sectorul comerțului electronic, cât și al domeniilor conexe, vor afla informații despre sistemele digitale ale administrației fiscale, precum e-Factura, e-Transport și SPV, dar și despre oportunități de finanțare pentru digitalizarea sau creșterea intensității digitale a companiilor. Mai multe detalii la adresa www.ziuaecom.ro
Despre ARMO
Lansată în 2010, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România și susține interesele membrilor săi. ARMO a elaborat Codul de Bune Practici ale Magazinelor Online și un program de atestare a magazinelor online din România, în conformitate cu acest Cod de Bune Practici. ARMO este membră a Ecommerce Europe, singura voce a sectorului de comerț electronic european, ce reprezintă peste 150.000 de companii prin intermediul asociațiilor naționale. Mai multe informații despre ARMO: www.armo.ro/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News