Data publicării:
Armata rusă, manevre militare lângă statele baltice
Trupe ruse au început, miecuri, un program de manevre militare în regiunea Pskov, învecinată cu statele baltice Estonia și Letonia, a anunțat Ministerul rus al Apărării.
"La manevre participă două batalioane tactice alcătuite din 2.000 de soldați și 500 de vehicule militare și unități de armament", a declarat agenției Interfax purtătoarea de cuvânt a infanteriei aeropurtate ruse, Irina Kruglova. Ea a menționat că vor fi parașutați circa 1.500 de soldați, urmând să fie lansate de asemenea 12 unități de armament.
Exercițiul include simularea cuceririi unui aeroport și acțiuni de luptă pentru apărarea frontierei naționale, scrie Agerpres.
Scandal interceptări ilegale. Zeci de persoane arestate
Exercițiile armatei ruse vin la o săptămână după ce ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, a declarat că există un "pericol real și iminent" ca Rusia să destabilizeze cele trei state baltice membre ale Alianței Nord-Atlantice (Lituania, Letonia și Estonia), apreciind în consecință că NATO trebuie să se pregătească pentru o posibilă agresiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News