Armată europeană. China, după declarația lui Macron
China a dezminţit miercuri că ar reprezenta o ameninţare pentru Europa, după declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron în legătură cu o armată europeană şi necesitatea de a proteja continentul împotriva Chinei, a Rusiei şi chiar a Statelor Unite, relatează AFP.
Noi nu am fost niciodată o ameninţare pentru Europa, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Hua Chunying, într-o conferinţă de presă.
Europa are dreptul de a-şi defini propria politică externă şi de apărare, a adăugat Hua Chunying, remarcând că liderii europeni şi-au exprimat dorinţa de a coopera mai strâns cu Beijingul în aceste domenii.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută pentru postul de radio Europe 1, preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat pentru o adevărată armată europeană''. El a vorbit de asemenea despre ameninţările de intruziuni în spaţiul cibernetic şi despre retragerea anunţată de SUA din Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF), datând din anii '80. Trebuie să ne protejăm împotriva Chinei, a Rusiei şi chiar a Statelor Unite ale Americii, a spus el.
Aceste declaraţii au fost considerate foarte insultătoare de preşedintele american Donald Trump, însă au fost susţinute marţi de cancelarul german Angela Merkel, care la rândul său a pledat pentru crearea unei armate europene într-un discurs în Parlamentul European de la Strasbourg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News