Data publicării:

Armata chineză anunță că este ''pregătită să-şi intensifice cooperarea'' cu forţele armate ruse

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Armata chineză este "pregătită să-şi intensifice cooperarea şi comunicarea" cu forţele armate ruse, a declarat joi un purtător de cuvânt al armatei chineze.

Forţele armate chineze sunt dispuse să lucreze cu cele ruse pentru a-şi consolida comunicarea şi coordonarea strategică', a declarat un purtător de cuvânt al armatei chineze, Tan Kefei, citat într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Beijing pe contul oficial al instituţiei din reţeaua de socializare Wechat, informează Agerpres.

De asemenea, Armata Populară de Eliberare (a Chinei, PLA) este pregătită să "organizeze regulat patrule maritime şi aeriene comune" şi să "consolideze schimburile şi cooperarea" cu forţele ruse, a spus el.

"Prietenia între China şi Rusia este solidă de o lungă perioadă de timp", a subliniat Tan, asigurând că relaţia dintre cele două ţări "nu urmăreşte confruntarea" cu nimeni şi "nu este îndreptată împotriva unor terţe părţi".

Sub 'leadership-ul strategic' al celor doi şefi de stat, Xi Jinping şi Vladimir Putin, parteneriatul strategic cuprinzător de cooperare între China şi Rusia 's-a dezvoltat la un nivel înalt', iar cooperarea practică între cele două armate 'a făcut noi paşi înainte', a declarat purtătorul de cuvânt, citat de EFE.

Armatele celor două ţări vor putea să "apere împreună justiţia şi echitatea internaţionale" şi "să contribuie la menţinerea securităţii şi stabilităţii internaţionale şi regionale", a declarat Tan.

Preşedintele Xi Jinping a efectuat luna aceasta o vizită de stat la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, la scurt timp după ce China a prezentat un document în care îşi prezenta viziunea pentru a se ajunge la pace în conflictul din Ucraina.

Beijingul a calificat această deplasare drept "o vizită importantă între doi mari vecini şi o vizită nu doar de cooperare, ci şi de pace".

Citește și: Zelenski transmite că ar dori să discute cu președintele Chinei, Xi Jinping: ”Vreau să vorbesc cu el”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel