Data publicării:
Armand Assante, Derek Jacobi, Prinţesa Clotilde Courau, Alain Delon și nume mari ale filmului românesc printre invitații TIFF-ului
Printre invitații speciali ai ediţiei din acest an, care se desfăşoară între 2 şi 11 iunie, se numără unul dintre cei mai iubiți actori ai lumii, Alain Delon.
Printre invitații speciali ai ediţiei din acest an, care se desfăşoară între 2 şi 11 iunie, se numără unul dintre cei mai iubiți actori ai lumii, Alain Delon. Starul francez va sosi pentru prima dată în România la TIFF, unde îi va fi acordat Premiul pentru întreaga carieră. Sir Derek Jacobi, unul dintre protagoniștii din Povestea iubirii, actorul britanic cunoscut din filme ca Little Dorrit (1983), Gladiator (2000) sau The King’s Speech (2010), va veni alături de Radu Mihăileanu la premiera filmului Povestea iubirii. Va păși pe covorul roșu și actorul american Armand Assante, de patru ori nominalizat la Globul de Aur, pentru proiecția horror-ului fantasy filmat în România, The Wanderers (r. Dragoș Buliga). În film, își reîntâlnește partenerul de platou din California Dreamin’ (Nesfârșit), Răzvan Vasilescu, zece ani mai târziu, într-un fantasy horror filmat în România, The Wanderers.
Dan Nuţu şi Ion Dichiseanu în 100 de lei
„Există ceva mai real și mai înfricoșător în Transilvania decât vampirii”, anunță sinopsisul filmului regizat de Dragoș Buliga și arătat în premieră mondială la Cluj. Publicul va recunoaște câteva dintre cele mai frumoase locații de filmare din țară - Biertan, Sibiu, Sinaia (Pelișor) Doftana, Sighișoara sau București. Vedetele filmului se vor întâlni cu publicul la TIFF.
Trei dintre titlurile de referință ale cinematografiei românești de dinainte de 1989 vor fi prezentate la TIFF. La proiecțiile speciale programate pe 9 și 10 iunie vor lua parte câțiva dintre cei mai apreciați actori ai generației de aur. În onoarea actriței Tora Vasilescu, distinsă în acest an cu Premiul de Excelență, filmul De ce trag clopotele, Mitică? (r. Lucian Pintilie, 1981) va avea parte de o proiecție de gală vineri, 9 iunie, de la ora 17:00, la Cinema Victoria.
Armand Assante
Publicul va avea ocazia să-i revadă împreună, după mai bine de 40 de ani, pe Ion Dichiseanu, Violeta Andrei, Dan Nuțu și Ileana Popovici, în filmul 100 de lei (1973), regizat de Mircea Săucan. Lungmetrajul nu a reușit să treacă de cenzura epocii și nu fost niciodată prezentat publicului în varianta originală. Evenimentul va avea loc sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 12:30, la Cinema Victoria. Să mori rănit din dragoste de viață (1983), una dintre operele remarcabile stilistic semnate de Mircea Veroiu, va fi proiectată la Cinema Victoria, pe 10 iunie, de la ora 17:15. Se vor întâlni cu publicul, cu acest prilej, actorii Tora Vasilescu și Gheorghe Visu.
O vedetă a cinema-ului indian, regizorul S.S. Rajamouli va face a doua sa călătorie în afara Indiei la Cluj, pentru a-și prezenta continuarea blockbuster-ului Baahubali: The Conclusion, franciza indiană cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Rajamouli este unul dintre cei mai influenți și premiați regizori din țara sa. În 2012, a primit titlul Entertainer of The Year la Star World India, iar anul trecut - distincția Padma Shri, una dintre cele mai înalte oferite de statul indian.
Scena din The Wanderers
Actrița Alexandra Borbely, împreună cu producătorul Andras Muhi, membru al juriului competiției, vor vorbi despre filmul premiat recent cu Ursul de Aur, Despre trup și suflet/ On Body and Soul, prezentat în Ziua Maghiară.
Cineastul francez Arnaud des Pallières va fi celebrat în secțiunea 3x3 și va sosi la Cluj alături de soția sa, scenarista Christelle Berthevas. Omagiat în aceeași secțiune va fi și multi-premiatul cineast sloven Damjan Kozole, desemnat anul trecut Cel mai bun regizor la Karlovy Vary 2016 pentru Nightlife. Aceeași secțiune va prezenta trei dintre filmele cu totul neobișnuite ale regizoarei ucrainene de origine română Kira Muratova. Tot la Karlovy Vary, It’s Not the Time of My Life, cel mai recent film al regizorului Szabolcs Hajdu, prezent și el la TIFF, a obținut Globul de Cristal.
Clotilde Courau în L'Ombres des femmes
Invitată în juriul competiției TIFF, actrița Clotilde Courau, Prințesă de Veneția și Piemonte, va putea fi văzută și în În umbra femeilor/ L’Ombre des Femmes (r. Philippe Garrel). Alături de ea vor juriza influenta producătoare britanică Elizabeth Karlsen (Carol, Youth, The Neon Bible, Byzantium, Made in Dagenham), criticul de film Geoff Andrew (Sight & Sound), producătorul Andras Muhi și regizorul Marian Crișan.
În juriul Zilelor Filmului Românesc vor fi criticul Jonathan Romney (Film Comment, The Observer, Sight & Sound și Screen Daily), Marcin Pienkowski, directorul artistic al T-Mobile New Horizons IFF din Wroclaw, și Corina Șuteu, consultant cultural internațional, fost Ministru al Culturii.
Criticul de film Geoff Andrew
Vor sosi la Cluj și Margita Gosheva (Glory), membră a juriului TIFF 2016, cineastul japonez Daisuke Miyazaki, britanicul Francis Lee și actorul Alec Secăreanu (God’s Own Country).
Delegații importante din țările invitate în Focus Slovenia și Focus: Young Austrian Cinema vor ajunge la Cluj în perioada festivalului.
Baahubali The Conclusion, regizat de S.S. Rajamouli
Invitați speciali la gala de deschidere cu King of the Belgians vor fi regizoarea și scenarista americană Jessica Woodworth, actorii Peter Van den Begin, Titus de Voogdt și Lucie Debay, alături de cântărețe din coruri faimoase în Bulgaria.
Printre invitații români, alături de Tora Vasilescu, se numără și regizorii Alexandru Solomon, Adrian Sitaru, Bogdan Mirică, Igor Cobileanski, Dan Chișu, Iulia Rugină, actorii Ion Dichiseanu, Ileana Popovici, Dan Nuțu, Violeta Andrei, Răzvan Vasilescu, Andi Vasluianu, Șerban Pavlu, Doru Ana, Claudiu Bleonț, Tudor Aaron Istodor, Maria Obretin, Crina Semciuc, Andreea Vasile, producătoarea Ada Solomon.
Actrița Tora Vasilescu, Premiul de Excelență la TIFF 2017
Una dintre cele mai iubite actrițe de teatru și film din România, Tora Vasilescu, va fi celebrată la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. La gala de închidere din 10 iunie, de la Teatrul Național Cluj-Napoca, actrița va fi distinsă cu Premiul de Excelență pentru meritele sale artistice deosebite și pentru contribuția adusă cinematografiei românești.
Tora Vasilescu şi Victor Rebengiuc în De ce trag clopotele Mitică
După mai bine de 40 de ani de carieră, timp în care a strălucit pe scenă și pe marile ecrane în zeci de roluri memorabile, Tora Vasilescu va fi celebrată la TIFF, unde vor fi proiectate, cu această ocazie, capodopera lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică? (în care Tora o interpretează cu panaș pe eroina lui I.L. Caragiale, Didina) și filmul Să mori rănit din dragoste de viață (1983), una dintre operele remarcabile stilistic semnate de Mircea Veroiu, din distribuția căreia mai fac parte Gheorghe Visu, Claudiu Bleonț și Marcel Iureș.
Tora Vasilescu şi Gheorghe Visu în Să mori rănit din dragoste de viaţă
Născută în Tulcea pe 22 martie 1951, Tora Vasilescu a obținut primul rol într-o peliculă românească pe vremea când încă se afla pe băncile facultății, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Cursa (1975), filmul în care a interpretat-o pe Maria, este și debutul puternic al lui Mircea Daneliuc. Rolul i-a adus primul dintre cele trei trofee pentru interpretare pe care Asociația Cineaștilor Români avea să i le ofere de-a lungul carierei. A colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Șerban Marinescu și i-a avut ca parteneri de platou pe câțiva dintre cei mai mari actori ai vremii.
Tora Vasilescu şi Mircea Daneliuc în Probă de microfon
Efervescența, vitalitatea și naturalețea ei au cucerit publicul în filme precum Gloria nu cântă (1977), Casa dintre câmpuri (1979), Probă de microfon (1980), Dece trag clopotele, Mitică? (1981), Glissando (1985), Cuibul de viespi (1987), Șobolanii roșii (1990), Cel mai iubit dintre pământeni (1993) sau în producții recente ca Legături bolnăvicioase (2006) și Q.E.D. (2013).
În paralel, a jucat în numeroase spectacole pe scenele Teatrului Bulandra și ale Teatrului Evreiesc. În ultimii zece ani, Tora Vasilescu a fost una dintre actrițele preferate de către producătorii autohtoni de seriale TV și a dat viață unor personaje apreciate de telespectatorii români.
De-a lungul anilor, performanțele ei au fost aplaudate de public și recompensate de breaslă. Tora Vasilescu a fost distinsă cu Placheta de aur la Festivalul de Film Neorealist „Laceno D’Oro” de la Avellino, pentru Imposibila iubire (1983), iar în anul 2000 a fost decorată de Președinția României cu Ordinul Național Serviciu Credincios în grad de Cavaler pentru întreaga carieră.
Alain Delon – Premiul pentru întreaga carieră la TIFF 2017!
Alain Delon în Afacerea Pigot
Rebelul filmului francez, simbol al cinematografiei europene și unul dintre cei mai iubiți actori ai lumii, legendarul Alain Delon vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Figură emblematică a marelui ecran, starul francez a cucerit inimile publicului în epoca de aur a cinematografiei europene, fiind considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați ai tuturor timpurilor.
Pentru contribuția sa artistică excepțională, TIFF îi va acorda în acest an marelui actor Alain Delon Premiul pentru întreaga carieră. În onoarea sa, pe data de 9 iunie, Piața Unirii va găzdui o proiecție specială a filmului Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic (1981), thriller-ul regizat de Alain Delon, avându-l pe îndrăgitul actor francez și în rol principal.
Starul francez în Plein soleil
„Mă bucur că şi în acest an îi vom putea oferi publicului nostru drag o întâlnire excepţională cu o legendă a cinema-ului mondial. Alain Delon este un actor iubit, admirat de multe generaţii şi cred că participarea lui la această ediţie a festivalului va fi un moment de vârf, care va rămâne în inimile tuturor”, declară Tudor Giurgiu, președintele festivalului.
Cu o carieră impresionantă și peste 100 de interpretări memorabile, actorul, producătorul, scenaristul și regizorul Alain Delon (81 de ani) aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul său în cinematografie. Șase decenii în care a strălucit pe marile ecrane în pelicule care au făcut istorie. Rocco și frații săi (1960), În plin soare/ Plein soleil (1960), Eclipsa (1962), Ghepardul (1963), Laleaua neagră (1964), Samuraiul (1967), Borsalino (1970), Notre histoire (1984) sau Pe cuvânt de polițist/ Parole de flic (1985) sunt doar câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important actor francez al secolului XX.
Delon în Cercul roşu
S-a născut în 8 noiembrie 1935 și nimic din copilăria tulbure sau din adolescența plină de peripeții a artistului nu oferea indicii despre succesul răsunător pe care avea să-l cunoască în jurul vârstei de 23 de ani. Frumusețea magnetică și farmecul personal au făcut ca actorul să fie curtat încă de la începuturi de industria hollywoodiană, însă, deși i s-a oferit șansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O. Selznick, Delon decide să-și înceapă cariera în Franța, unde se lansează în 1957 în Quand la femme s'en mêle (r. Yves Allégret). În 1958, în Christine, joacă pentru prima dată alături de Romy Schneider, fermecătoarea actriță ce avea să-i devină, ulterior, logodnică.
După rolul din Ghepardul/ Il Gattopardo (r. Luchino Visconti), în 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a ajuns pe lista favoriților la Premiile César pentru rolul principal din Mr. Klein (r. Joseph Losey), iar interpretarea din Notre Histoire (r. Bertrand Blier) i-a adus în 1985 Premiul pentru cel mai bun actor. Festivalul de la Berlin i-a acordat Ursul de Aur onorific în 1995, iar în 2005 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare de către preşedintele Jacques Chirac, pentru contribuţia sa la arta cinematografică.
Rebelul enigmatic al cinematografiei franceze a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu nume precum Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni şi Louis Malle, iar meritele i-au fost recunoscute, în nenumărate rânduri, de marile festivaluri. Dintre toți cineaștii iluștri alături de care a lucrat, Delon îl consideră însă pe Jean-Pierre Melville cel mai bun regizor al tuturor timpurilor. Cercul roșu/ Le cercle rouge (1970), în care actorul interpretează rolul unui criminal proaspăt eliberat din închisoare, gata să comită o nouă infracțiune, se va bucura de o proiecție specială la TIFF, în cadrul Retrospectivei Jean-Pierre Melville.
Alain Delon a devenit un simbol al masculinității și a inspirat, de-a lungul timpului, nu numai industria de fashion & beauty, ci și cultura pop. Are propria linie de accesorii și parfumuri de lux și apare pe coperta albumului The Queen is Dead al celor de la The Smiths. Beautiful Killer, piesa Madonnei de pe albumul MDNA, e un tribut adus actorului.
Asterix la Jocurile Olimpice
Radu Mihăileanu își lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017
Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România. Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi. Pe 5 iunie, va putea fi văzut pe ecranul uriaș din Piața Unirii, iar pe 7 iunie, chiar în localitatea Dâncu, acolo unde s-au desfășurat o parte dintre filmări. Povestea iubirii va fi distribuit în cinematografe din 9 iunie, de Transilvania Film.
Scena din Povestea iubirii în regia lui Radu Mihăileanu
Bazat pe bestseller-ul cu același nume scris de Nicole Krauss, tradus în peste 35 de limbi, filmul urmărește povestea de dragoste dintre Leo și Alma, doi tineri evrei din Polonia pe care ororile celui de-a doilea război mondial par să-i despartă pentru totdeauna. The History of Love este titlul cărții pe care Léo Gursky (Derek Jacobi) o scrie pentru Alma Mereminski (Gemma Arterton). După mulți ani, apariția ei misterioasă ajunge să conecteze oameni din întreaga lume.
,,Când am citit pentru prima dată romanul lui Nicole Krauss, am avut senzația că știu deja toate acele personaje și că ele au fost undeva în mine în tot acest timp. Sentimentul acela a fost atât de puternic, încât m-am întrebat cum a reușit să intre în mintea mea fără să mă cunoască, într-adevăr, cu mult mai mult talent decât mine. Povestea cuprinde toate temele pe care, la rândul meu, le ador: puterea iubirii, capacitatea ei de a traversa epoci, continente, generații, războaie, culturi, umorul – ca dovadă că suntem cu toții aici și că suntem în viață’’, spune Radu Mihăileanu.
Derek Jacobi şi Sophie Nelisse în Povestea iubirii
Sir Derek Jacobi (78 de ani), invitat special la TIFF, este unul dintre marile nume ale teatrului și filmului britanic. Actor și regizor, Jacobi are în portofoliu peste 90 de roluri în filme de cinema și producții de televiziune, precum The Day of the Jackal (1973), Little Dorrit (1983), Dead Again (1991), Gladiator (2000), Gosford Park (2001), The Riddle (2007), The King's Speech (2010). În teatru, a obținut de două ori prestigiosul Trofeu Laurence Olivier, pentru interpretarea memorabilă din Cyrano de Bergerac (1983) și A douăsprezecea noapte (2009) și un Premiu Tony pentru performanța din Mult zgomot pentru nimic (1984). Este membru fondator al National Theatre Company din Marea Britanie.
O altă vedetă din distribuție este Gemma Arterton, fostă „Bond girl” (Quantum of Solace, 2008) cu roluri în blockbustere precum Clash of the Titans (2010), Prince of Persia: The Sands of Time (2010) sau Byzantium (2013) și cu premii importante în teatru. Alături de ei apar Sophie Nélisse (The Book Thief) și renumitul actor american Elliott Gould (M*A*S*H, trilogia Ocean, seria Friends) dar și actori români, printre care Corneliu Ulici, Mihai Călin, Miriam Rizea, Simona Maican, Claudiu Maier și Ovidiu Cuncea.
Povestea iubirii, un film romantic
Povestea iubirii este o coproducție Franța-Canada-Belgia-România, co-producătorul român fiind Libra Film. Filmările au avut loc la Cluj și București, la Montreal și New York. Scene importante au fost turnate în satul Dâncu din comuna Aghireșu și în mai multe locații din Cluj (Sinagoga de pe strada Horea, Teatrul Național, Parcul Central, Facultatea de Chimie).
Regizorul și scenaristul Radu Mihăileanu, născut în 1958 la București și stabilit în Franța în anii ‘80, a regizat filme multipremiate precum Trahir (1993), Trenul vieţii/ Train de vie (1998), recompensat cu Premiul FIPRESCI la Veneţia şi cu Premiul publicului la Sundance, Trăieşte!/ Va, vis et deviens! (2005), care s-a bucurat la rândul lui de Premiul publicului secţiunii Panorama la Berlin şi a fost distins cu César-ul pentru scenariu original. Concertul (2009), filmat în România, a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, recompensat cu César pentru sunet şi coloană sonoră şi premiat cu patru trofee Gopo. Izvorul femeilor/ La source des femmes a fost selectat în 2011 în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News