Data publicării:
Armamentul SUA lăsat în Afganistan, în mâinile talibanilor. Ion Petrescu, analist militar: Bazar pentru celulele limitrofe. Este un pericol!
Ion Petrescu, analist politic, a vorbit despre situația de criză din Afganistan, după ce talibanii au preluat puterea.
Pe lângă armele cumpărate cu finanţări dubioase, talibanii se pot baza, acum, pe un întreg arsenal. Americanii au lăsat în urma lor elicoptere, drone, arme şi vehicule militare pentru armata afgană care, din păcate, s-ar fi predat. Lion Paneta, fost director CIA, spune că Afganistanul este pe cale să devină din nou un sanctuar pentru terorişti.
"Este un pericol!"
"Din momentul în care au preluat paşnic armamentul cu care SUA au dotat armata afgană, s-a creat posibilitatea funcţionării unui bazar de armament pentru toate celulele limitrofe ale Afganistanului care sunt interesate de cumpărarea de armament. Şi aici sunt vizate o serie de organizații extremiste din ţări unde mai sunt probleme între opozanţii înarmaţi care există în partea de vest a Pakistanului şi guvernul de la Islamabad.
Este un pericol! În acelaşi timp, aşa cum spunea şi Lion Paneta, care a fost şi ministrul Apărării în timpul administraţiei Obama, ne aflăm în situaţia în care nimeni nu se aştepta ca un echipament modern, tehnică de luptă de ultimă oră să ajungă pe mâinile talibanilor. Sunt deja de succes imaginile în care se arată că talibanii numără bani, vând deja armele americane unor terţi şi îşi completează veniturile. Să ştiţi că talibanii, într-un an, ajung până la 1,18 miliarde de dolari venituri, la nivelul mişcării talibane, nu numai prin vânzarea de droguri, ci şi din răpiri, din şantaje şi, mai ales, de la organizaţii aparent neguvernamentale, dar care aduc fonduri din zona Golfului, din zona Arabiei Saudite", a declarat Ion Petrescu, la Antena 3.
Discuții la nivelul Uniunii Europene
"La nivelul Uniunii Europene, se discută ce măsuri cu caracter democratic pot fi luate pentru a întări sistemul actual de fluidizare a refugiaţilor, nu numai din Afganistan. Apoi, ştiţi, urmează o reuniune a miniştrilor din ţările membre NATO care să abordeze situaţia creată în urma prăbuşirii fostului stat afgan şi instituirii Emiratului Islamic al Afganistanului. În ceea ce priveşte România, eu am încrederea că experienţa dobândită, până acum, de organele statului şi legislaţia în vigoare vor asigura pentru toţi cei care doresc să fie respectată legalitatea măsuri în aşa fel încât ele să nu genereze stări de disconfort în interiorul ţării noastre", a mai spus analistul militar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News