Data publicării:
Aripi către lumea întreagă. De pe Aeroportul Internațional Craiova se zboară către 14 destinații în această vară
Număr record de zboruri, în această vară, de pe Aeroportul Internațional Craiova. După o perioadă de peste doi ani, în care turismul a avut de suferit, iar cursele aeriene au fost limitate, traficul de pasageri pe aeroportul craiovean cunoaște din nou creșteri semnificative.
Din capitala Olteniei, se zboară acum spre 10 destinații regulate, la care se adaugă alte 4 curse charter către destinații de vacanță, astfel:
Madrid – marți, joi și sâmbătă
Barcelona – luni și vineri
Paris – miercuri și duminică
Koln – luni și vineri
Bergamo – luni, miercuri, joi, vineri și duminică
Roma – marți, joi și sâmbătă
Bologna – marți și sâmbătă
Bruxelles – miercuri și duminică
În capitala Regatului Unit, la Londra, se zboară în fiecare zi a săptămânii. Și tot în Marea Britanie, dar la Birmingham, se zboară trei zile pe săptămână, respectiv marți, joi și sâmbătă.
Anul 2022 a adus și mai multe zboruri charter pe Aeroportul Internațional Craiova, spre destinații cu plaje însorite. Astfel, în Antalya (Turcia), se zboară în fiecare miercuri și vineri, până la finele lunii septembrie.
Către Monastir, una dintre cele mai importante destinații de vacanță din Tunisia, avioanele decolează de pe aeroportul craiovean în fiecare miercuri, în timp ce spre Grecia se zboară către două destinații în această perioadă: Rhodos (marți) și Zakynthos (joi).
Autoritățile doljene estimează că traficul în Aeroportul Internațional Craiova va crește exponențial până la 2 milioane de pasageri în 2046.
Informații despre zborurile din această vară găsiți și pe https://www.aeroportcraiova.ro/, https://www.facebook.com/AeroportulCraiova sau https://www.instagram.com/aeroportul_craiova/
Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News