IPS Irineu, critici dure la adresa românilor de Ziua Națională
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop de Alba Iulia, Irineu, a lansat critici dure la adresa românilor în cadrul cuvântului rostit, luni, la Te-Deum-ul oficiat de Ziua Naţională a României, la care a participat și președintele ales Klaus Iohannis. 

"Din nefericire, în Patria noastră liberă şi independentă, mulţi săvârşesc astăzi păcate trupeşti, care sunt sub demnitatea umană şi se comportă ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Deşi acceptă adevărul, unii nu-şi mai fac timp să-L cinstească pe Cel Preaînalt în Ziua Domnului, deoarece îşi pun propriile nevoi şi interese pe primul loc. Fiindcă s-a diminuat iubirea oamenilor pentru Dumnezeu, a scăzut, totodată, şi respectul pentru semenii noştri. Noi Îl insultăm pe Dumnezeu atunci când calomniem pe cei din jur, când prejudiciem reputaţia unei alte persoane, când minţim şi nedreptăţim', a afirmat arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, citat de Agerpres.

În opinia înaltului ierarh, parcă niciodată n-a fost mai actual îndemnul biblic "Veniţi să ne întoarcem către Domnul, căci numai El ne tămăduieşte şi ne leagă rănile noastre'.

În cuvântul rostit de 1 Decembrie, arhiepiscopul Irineu a punctat că "pentru a contribui cu forţă la redresarea spirituală şi la prosperitatea acestui neam, trebuie să avem omenia care îi împodobea pe bravii noştri înaintaşi", cei care "au ridicat munţi de oase şi au făcut să curgă râuri de sânge, ca să ne lase nouă o scumpă moştenire: România întregită".

La Te Deum-ul oficial, organizat la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, a fost prezent și președintele ales Klaus Iohannis, alături de alte peste 1.000 de persoane. 

După cuvântul arhiepiscopului ortodox Irineu, au susţinut discursuri preşedintele ales Klaus Iohannis şi primarul Mircea Hava

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel