Urmărește emisiunea live
Argeș: Un bărbat din Mioarele, carbonizat în propria casă năpădită de flăcări
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Incendiul l-a ucis pe proprietarul de 76 de ani
Incendiul l-a ucis pe proprietarul de 76 de ani
Un bărbat din Mioarele, județul Argeș, a fost carbonizat în propria casă, după un incendiu de proporții.

Potrivit Ziarulargesul.ro, evenimentul tragic a avut loc la jumătate de oră după miezul nopţii, când flăcări violente sau izbucnit la locuinţa argeșeanului de 76 de ani, din satul Măţău. Un vecin trezit din somn de zgomote suspecte a ieşit din casă, a văzut focul care cuprinsese locuinţa cu care se învecina şi a sunat la 112, iar către localitate au pornit două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung, precum şi comandantul subunităţii care a coordonat întreaga operaţiune.

Cadavru găsit sub dărâmături

Când au ajuns, forţele de stingere au constatat că flăcările se manifestau extrem de violent la o casă bătrânească de circa 70 mp care ardea generalizat şi că tavanul şi acoperişul se prăbuşiseră în interiorul locuinţei. Din cele afirmate de vecini se presupunea că în interior ar fi două victime. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să evite propagarea acestuia la o casă din apropiere, iar printre dărâmături a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat, nimeni altul decât proprietarul. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire, sens în care o echipă de specialişti ai ISU Argeş vor merge la Măţău a stabili cu exactitate care ar fi putut să fie sursa și împrejurarea care au dus la producerea nenorocirii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel