Arestat, la vârsta de 15 ani, pentru tentativă de omor. Ar fi vrut să își ucidă un amic, sub influența drogurilor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului minor M.V.A. în vârstă de 15 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
În comunicatul de presă eliberat de instituție se constată că, la data de 22.06.2022, în jurul orei 20:10, în parcul CET situat la intersecţia străzii Agricultorilor cu str. Francisc Hubic, din mun. Oradea, jud. Bihor, inculpatul şi persoana vătămată – minorul S.D.I., în vârstă de 16 ani, au avut un schimb de replici, inculpatul cerându-i imperativ persoanei vătămate să se pună în genunchi în faţa lui şi să-şi ceară scuze pentru că l-ar fi jignit anterior.
Întrucât persoana vătămată nu s-a conformat şi a rămas în picioare, inculpatul a pus mâna stângă pe umărul persoanei vătămate, iar cu mâna dreaptă în care avea un cuţit tip briceag i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, respectiv în regiunea antero-laterală cervicală, provocându-i o plagă tăiată cu dimensiunea de 10 cm şi cu interesare vasculară, leziune care necesită 20-25 zile de îngrijiri medicale dacă nu vor surveni complicaţii.
Evenimentul s-a produs pe fondul consumului de către inculpatul minor a medicamentelor psihotrope – benzodiazepine (aparțin unei categorii de medicamente cunoscute ca tranchilizante minore), a drogurilor – methamphetamine (drog psiho-stimulent care cauzează stări de euforie și excitație) și THC (unul dintre compușii canabinoizi care au fost identificați în planta de canabis, fiind substanța activă principală din cannabis, întâlnită în drogurile vegetale hașiș și marijuana).
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor cu propunere de a se menţine măsura arestului preventiv dispus în cauză. La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Lucian Bode: Am solicitat mai multă implicare și eficiență în combaterea și prevenirea consumului și traficului de droguri
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale Împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri.
„Vreau să trag încă o dată un semnal de alarmă cu privire la aceste fenomene care distrug vieți, dezbină comunități, subminează modernizarea și evoluția statelor!
Am solicitat tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne mai multă implicare și eficiență atât în activitățile de combatere, cât și în cele de prevenire.
Față de întreg lanțul care întreține acest flagel, dar și față de acei reprezentanți ai instituțiilor statutului care se dovedesc complici nu trebuie să existe niciun fel de toleranță.
Activitățile de identificare, depistare și apoi de tragere la răspundere trebuie intensificate. Toate eforturile instituțiilor în acest sens trebuie susținute și consolidate.
Am subliniat, întotdeauna, importanța prevenirii consumului și traficului ilicit de droguri, iar Ministerul Afacerilor Interne a desfășurat campanii de informare și conștientizare cu privire la riscurile pe care le implică aceste comportamente nocive.
Eficiența activităților de prevenire presupune abordarea integrată a acestui fenomen, cu accent pe segmentul vârstei tinere și al categoriilor vulnerabile.
Instituțiile fac eforturi considerabile în acest sens, însă doresc să subliniez că este nevoie de un efort comun în care trebuie să ne implicăm cu toții: factori de decizie din ministere, structuri specializate din sistemul polițienesc și judiciar, specialiști anti-drog, profesori și părinți“,a transmis Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News