Erdogan nu se oprește. Epurările continuă în ritm susţinut
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Autorităţile turce au arestat peste 700 de persoane pentru un motiv nedovedit.

Cel puţin 729 de persoane suspectate de legături cu predicatorul musulman Fetullah Gulen, acuzat de Ankara că s-a aflat în spatele puciului eşuat din iulie 2016, au fost arestate marţi pe teritoriul Turciei, a informează agenţia de presă AFP. 'Au avut loc 729 de arestări', a anunţat Parchetul, care a trimis în dimineaţa zilei de marţi către autorităţile locale din 75 dintre cele 81 de provincii din Turcia numele a 1.112 de persoane suspectate de legături cu confreria gulenistă.

Agenţia de presă Anadolu informa cu puţin timp înainte despre 641 de persoane arestate. Parchetul a anunţat într-un comunicat că a trimis această listă în legătură cu o anchetă asupra scurgerii unui subiect de la un examen de admitere la Academia de Poliţie în 2010, scurgere imputată reţelelor lui Gulen. 'Nu putem şti dacă persoanele ale căror nume le-am trimis vor fi pur şi simplu convocate printr-un ordin sau arestate', a precizat pentru AFP o sursă judiciară, întrebată cu privire la această listă. 'La Ankara, am arestat 45 de persoane, însă nu ştim ce se va decide în alte provincii', a adăugat această sursă.

Citește și: Lupta cu inflaţia. Intervenție directă a Guvernului Turciei

Epurările continuă în ritm susţinut

Această nouă operaţiune, una dintre cele mai importante din ultimele luni, a survenit în condiţiile în care epurările lansate după puciul eşuat din 15 iulie 2016 continuă în ritm susţinut, cu zeci sau chiar sute de arestări săptămânale. Ministrul de Interne al Turciei, Suleyman Soylu, a atenţionat la sfârşitul săptămânii trecute că 'o nouă operaţiune de anvergură' este în curs de pregătire împotriva simpatizanţilor lui Gulen. 'Îi vom eradica din ţară', a declarat el.

Mai multe zeci de mii de persoane au fost arestate după puciul eşuat şi peste 140.000 au fost destituite sau suspendate din funcţii. Autorităţile turce îl acuză pe Gulen că a creat un 'stat paralel' cu obiectivul de a răsturna guvernul turc şi că a fost creierul tentativei de puci din 15 iulie 2016. Însă predicatorul, care locuieşte de circa 20 de ani în SUA, neagă în mod categoric orice legătură cu puciul eşuat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel