Arestări în dosarul șpăgilor din Banat. Decizia magistraților Instanței Supreme
Magistrații Instanței Supreme au luat o decizie în cazul șpăgilor din Banat. Mai multe persoane au fost arestate.
Magistrații Instanței Supreme au decis ca cinci inculpați din dosarul de la DNA privind spăgile din Banat să fie arestați la domiciliu pentru 30 de zile și alți trei au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia este definitivă, scrie Mediafax.
Magistrații Instanței Supreme au dispus ca Mircea Andrei Lucaciu (șef la Departamentul Venituri din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri Timișoara), Cristian Horgea (șef al Agenției de Control și Încasare Nădlac II), Cristian Ispravnic (şeful Direcţiei Regionale de Drumuri Timişoara), Elisabeta Miuțescu (angajată în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac II) și Cristian Dima (angajat în cadrul Agenției de Control și Încasare Nădlac II) să rămână în arest la domiciliu pentru 30 de zile, până în data de 16 ianuarie 2020.
Ar putea fi arestați preventiv
„Atrage atenția inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligațiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive", se mai arată în minuta instanței.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, de asemenena, control judiciar pentru 60 de zile (până la data de 15 februarie 2020, inclusiv) pentru Vasile-Alin Băețan (inginer) și Mirel-Patriciu Pascu (șef la Departamentul Juridic din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri Timișoara).
Decizia este definitivă
Potrivit procurorilor, persoanele cu funcţii de conducere ofereau protecţie controlorilor de trafic contra unor sume de bani. „În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi, în perioada 2016-noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro", se arată în comunicatul DNA.
De asemenea, potrivit procurorilor, angajările pe posturi de controlori de trafic în cadrul DRDP Timişoara s-ar fi făcut prin fraudarea concursului. „De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe", mai spus procuroii DNA.
Plata unei taxe lunare
Procurorii mai susţin că şefii din cadrul DRDP Timişoara sau din alte instituţii locale sau regionale, susţinuţi de partid în funcţii, „ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută".
„Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia", mai arată procurorii în comuncat.
În acest dosar, procurorii DNA şi ofiţerii DGA au făcut luni mai multe percheziţii, inclusiv la sediul PSD Arad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News