Data publicării:

Ardei iute, beneficii. Previne BOLILE de INIMĂ şi ULCERUL GASTRIC, stimulează IMUNITATEA, curăţă ARTERELE

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Adorată de mexicani, această legumă este mult prea puţin folosită în bucătăria românească.

Ardeiul iute ascunde o multitudine de beneficii pentru sănătatea noastră. Consumul de ardei iute combate cancerul, stimulează pancreasul și ajută la funcționarea plămânlor. Nu în ultimul rând, ardeiul iute e folosit cu succes în curele de slăbire, ajutând la pierderea kilogramelor. Dacă femeile îl folosesc în diete, pentru bărbați ardeiul iute acționează ca afrodisiac.

Ardeiul iute face parte din familia capsicum şi este cunoscut sub denumirea de capsicum annuum.

Beneficiile pentru sănătate

Nu este nimic mai uimitor decât efectele pe care ardeiul iute le are asupra sistemului circulator, cum ar fi alimentarea elementelor vitale din structura celulară a capilarelor, venelor, arterelor şi ajutorul oferit pentru echilibrarea tensiunii arteriale. De aceea, ardeiul iute este unul dintre cele mai potrivite remedii pentru hipertensiunea arterială, curăţă arterele şi contribuie la diminuarea valorilor colesterolului rău sau trigliceridelor. Având în vedere că bolile cardiovasculare sunt ucigaşul numărul unu la nivel mondial, proprietăţile ardeiului iute sunt deosebit de importante.

Ardeiul iute este benefic atât pentru stomac cât şi tractul intestinal, deoarece stimulează mişcarea peristalică a intestinului, ajută la eliminarea fecalelor şi contribuie la reconstrucţia ţesutului din stomac, facilitând vindecarea leziunilor stomacale şi ulcerelor intestinale.
Atunci când se consumă ardei iute, acesta declanează o senzaţie de căldură în tot corpul, din acest motiv chiar a fost una dintre plantele recomandate în caz de degerături. Usturător şi picant, ardeiul iute este adăugat în diverse feluri gustoase de mâncare din întreaga lume. Iuţeala este determinată de o concentraţie ridicată de capsaicină, studiată pentru utilizările ei pe scară largă, de la reducerea efectelor durerii, beneficii cardiovasculare precum şi capacitatea de a preveni apariţia cancerului.

Capsaicina are un rol esenţial în deschiderea şi drenarea pasajelor nazale congestionate. În plus, alături de conţinutul ridicat de capsaicină, ardeiul roşu este o sursă excelentă de vitamina A, prin concentraţia de carotenoizi pro-vitamina A, inclusiv beta-caroten. Beta carotenul este nu doar un antioxidant puternic, ci poate fi convertit în organism în vitamina A, un nutrient esenţial pentru sănătatea tuturor ţesuturilor epiteliale (cele care căptuşesc toate cavităţile corpului, inclusiv tractul respirator, gastro-intestinal şi tractul reproductiv). Beta-carotenul poate fi util în reducerea simptomelor astmului, osteoartritei şi artritei reumatoide. În plus, activitatea sa antioxidantă contribuie la prevenirea daunelor radicalilor liberi care pot determina ateroscleroza, cancer de colon, diabet zaharat şi alte complicaţii, cum ar fi leziuni ale nervilor şi boli de inimă.

Combate inflamația

Ardeiul iute conţine capsaicină, care încălzeşte corpul şi este un inhibitor puternic al substanţei P, o neuropeptidă asociată cu procesele inflamatorii. Cu cât este mai iute un ardei, cu atât aconţine mai multă capsaicină. În prezent se studiază efectele capsaicinei ca tratament pentru tulburările fibrelor nervoase senzoriale, inclusiv dureri asociate cu artrita, psoriazis şi neuropatie diabetică. Atunci când animalele injectate cu o substanţă care provoacă artrita inflamatorie au fost hrănite cu alimente care conţineau capsaicină, debutul artritei a fost întârziat şi inflamaţia a fost redusă în mod semnificativ.

Ardeiul iute are proprietãţi afrodisiace mai ales dacã se asociazã cu sucul de cartof

Capsaicina aplicată local, s-a demonstrat în urma studiilor, ar fi un tratament eficient pentru durerile de cap şi cele provocate de osteoartrită. Multe din studiile care se refereau la gestionarea durerii cauzate de neuropata diabetică, au enumerat beneficiile aplicării locale a capsaicinei şi rolul ei în atenuarea durerii asociate cu această condiţie. În urma unui studiu de amploare, pacienţi cu psoriazis au folosit preparate topice care conţineau fie capsaicină, fie placebo. Cei din prima categorie au raportat o îmbunătăţire semnificativă a simptomelor. Principalul efect secundar ar fi resimţirea unei senzaţii de arsură în zona aplicată.

Bun pentru inimă

Ardeiul roşu iute, s-a dovedit a reduce nivelul colesterolului din sânge, a trigliceridelor şi agregarea plachetară, crescând în acelaşi timp capacitatea organismului de a dizolva fibrina, o substanţă cu rol important în formarea cheagurilor de sânge. Oamenii care consumă din belşug ardeiul iute, au şanse mai mici de a face atac de cord, accident vascular cerebral sau embolie pulmonară.

Ardeiul iute ameliorează sinusurile congestionate

Capsaicina nu reduce doar intensitatea durerii ci stimulează fluidizarea secreţiilor de mucus din plămâni sau fosele nazale. Capsaicina este similară cu un compus care se regăseşte în multe remedii pentru răceală, cu rol în ameliorarea congestiei nazale, diferit fiind doar timpul de acţiune (capsaicina acţionează mult mai repede). Un ceai cu ardei iute stimulează rapid scurgerea mucoaselor din pasajele nazale, ameliorând nasul înfundat şi congestionat.

Stimulează imunitatea

Ardeiul iute de culoare roşu aprins are un conţinut ridicat de betacaroten sau provitamina A. Două linguriţe de ardei iute pisat, furnizează 47% din valoarea zilnică de vitamina A, cu rol important în lupta anti-infecţie şi esenţială pentru sănătatea ţesuturilor epiteliale, inclusiv membranele mucoase care acoperă pasajele nazale, plămânii, tractul intestinal şi cel urinar. De asemenea, vitamina A este prima linie de apărare împotriva agenţilor patogeni, invadatori.

Prevenirea ulcerului gastric

Ardeiul iute are o reputaţie negativă şi nemeritată de a contribui la apariţia ulcerului gastric. Nu doar că ardeiul iute nu provoacă ulcerul gastric ci chiar poate ajuta la prevenirea acestuia prin distrugerea bacteriilor care pot fi ingerate, stimulând în acelaşi timp celulele mucoasei stomacului să secrete sucuri de protecţie, care împiedică formarea ulcerului. De fapt, consumul de ardei iute este asociat cu diminuarea riscului de ulcer gastric.

Pierderea kilogramelor

Căldura care este resimţită de către o persoană în urma consumului de ardei iute este energie care rezultă în urma arderii caloriilor. Chiar şi ardeii roşii conţin substanţe care contribuie la termogeneză şi la consumul de oxigen, chiar şi mai mult de 20 de minute după ce sunt consumate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel