Data publicării:

Ardei copţi cu usturoi la borcan. Cea mai simplă reţetă pentru iarnă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Vine vremea conservelor pentru iarnă, aşa că vă prezentăm o reţetă delicioasă: ardei copţi cu usturoi la borcan. 

Pentru această reţetă aveţi nevoie de 4 kg ardei capia, 350 ml oţet tare, 100 ml ulei de măsline sau floarea soarelui, o lingură şi jumătate de sare (să nu fie fină), 2 linguri zahăr, o lingură boabe de muştar, o lingură boabe de piper, 5-6 căţei de usturoi, 4 borcane de câte 700-800g

Mod de preparare

Se coc ardeii, după care se curăţă de coajă deasupra unei cratițe. Procedăm așa ca să se scurgă lichidul din ei în cratiță, înainte să îi punem în borcane.

Se desfac doar pe o parte și se scot cotorul și semințele. Se recomandă să nu îi spălăm, ca să își păstreze aroma de copt și să își lase zeama delicioasă.

După ce am terminat de curățat toți ardeii, îi așezăm în 4 borcane de 720-800 gr cu tot cu zeama pe care au lăsat-o ardeii. Se pun printre ei câte 3-4 feli de usturoi, apoi se pregătește lichidul într-o cratiță sau oală.

Punem oțetul, uleiul, sarea, zahărul, boabele de muștar și piper și lăsăm amestecul să dea în clocot, scrie gustos.ro.

Se toarnă lichidul fierbinte peste ardei și se închid bine capacele. Trebuie să avem mare grijă să urmăm pașii corecți. Lichidul trebuie să fie cât mai cald, iar capacele pentru borcane trebuie să fie sigilate bine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel