Data publicării:

Infantino, FIFA: Hotărâre privind arbitrajul video la CM 2018

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, s-a declarat ''încrezător şi pozitiv'' în privinţa arbitrajului video (VAR) la Cupa Mondială 2018 din Rusia.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, s-a declarat încrezător şi pozitiv în privinţa arbitrajului video (VAR), joi, în timp ce Board-ul, instanţa garantă a legilor jocului, urmează să decidă pe 3 martie dacă arbitrajul video va fi sau nu utilizat la Cupa Mondială 2018 din Rusia.

Pe 3 martie, vom decide dacă arbitrajul video va face parte din legile jocului şi va deveni un ajutor oficial pentru arbitri, a declarat ziariştilor preşedintele FIFA într-o conferinţă de presă susţinută la Hanoi.

În 2018, nu ne mai putem permite ca toţi oamenii dintr-un stadion şi toţi oamenii din faţa ecranului de televiziune să poată vedea în câteva minute dacă arbitrul a făcut o eroare sau nu şi că singurul care nu o poate vedea să fie arbitrul. Deci, dacă putem ajuta arbitrul, ar trebui să o facem, a adăugat el. Infantino, care s-a declarat în permanenţă un apărător al sistemului, a spus că este încrezător şi pozitiv înaintea reuniunii Board-ului, care va avea loc pe 3 martie la Zurich.

Nu au lipsit polemicile

În ultimele luni, chiar dacă toată lumea este de acord că VAR limitează numărul de erori de arbitraj, acest lucru nu a împiedicat apariţia unor polemici, mai ales în Germania şi Italia, unde a fost testat sistemul. În acest sezon, testarea VAR în Bundesliga şi în Serie A a fost marcată de câteva erori, confuzii, decizii neînţelese de public şi, mai ales, de întreruperi lungi ale jocului din cauza lipsei de experienţă a echipelor de arbitri.

[citeste si]

Gianni Infantino, care va merge vineri în Cambodgia, a întâlnit în Vietnam echipa naţională Under-23, care recent a pierdut finala Confederaţiei asiatice de fotbal (AFC). Mondialul 2018 va avea loc în Rusia între 14 iunie-15 iulie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel