Data publicării:

Arafat: Nu voi ieşi în faţă. Protestele de acum nu mai au legătură cu mine

Autor: DCNews Team | Categorie: Root
WhatsApp
arafat
arafat

Raed Arafat a declarat că a acceptat să revină în funcţia de subsecretar de stat în urma discuţiilor cu premierul şi preşedintele. El susţine că nu va ieşi în faţă pentru că protestele de acum nu mai au nicio legătură demisia lui. Arafat îndemnă la proteste paşnice, dar susţine că protestele au o altă dimensiune socio-politica, însă evoluţia lor nu poate fi anticipată.

"Mi-am dat demisia dintr-un motiv clar şi am spus de atunci că dacă această problemă se rezolvă, eu sunt dispus să revin ca să mă ocup de dezvoltarea sistemului de urgenţă.  Motivul pentru care am plecat nu mai este şi va fi discutat acum o noua formă a legii sănătăţii.  Am acceptat să revin la aceeaşi funcţie pe care am avut-o înainte, în urma discuţiilor cu preşedintele şi premierul", a declarat Raed Arafat.

Arafat a precizat că nu a vorbit cu premierul despre proteste. El a ţinut să sublinieze că se simte mândru de susţinere de care a avut parte, dar nu va ieşi în faţă.

În presă apăruseră speculaţii că premierul i-a oferit din nou postul lui Arafat pentru a merge în piaţă ca să calmeze spiritele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel