Arafat: DSU, proiect de 45 milioane de euro. Intervenţie pe Marea Neagră
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat marţi, la Constanţa, că este în curs de derulare un proiect cu fonduri europene de 45 milioane de euro privind intervenţia pe Marea Neagră în situaţii de urgenţă, ce prevede, printre altele, achiziţionarea unui vas maritim cu dotări pentru stingerea incendiilor, căutarea şi salvarea oamenilor.

În cadrul aceluiaşi proiect este prevăzută, de asemenea, achiziţionarea a trei sau patru vase fluviale ce vor putea fi folosite la intervenţiile de urgenţă din Delta Dunării.
Ce prevede proiectul
"Proiectul naval integral are o sumă alocată prin fondurile europene de 45 de milioane de euro. Asta include un vas mare şi trei sau patru vase mai mici, pentru zona Deltei Dunării şi pentru Dunăre în sine. (...) Asta este inclus în proiectul maritim. Bineînţeles, licitaţia poate să aducă preţuri mai mici, asta nu ştim, dar asta este suma care este alocată acum, în jur la 45 milioane de euro. Va fi achiziţie, fără nicio discuţie", a spus reprezentantul DSU, prezent la prezentarea bilanţului activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea".
El a menţionat că achiziţia navei maritime de intervenţie va fi făcută având la bază o analiză efectuată de experţi din Marina Franceză, ce asigură intervenţia în cazul situaţiilor de urgenţă ce au loc în zona Marsilia.
Vezi şi: Profesoară înjunghiată la Ploieşti, în curtea unui liceu
Firea: Am venit la muncă cu perfuzii!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News