Data publicării:

Arad. Şi-a înjunghiat fosta iubită live pe Facebook. Video

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
injunghiat live pe facebook
injunghiat live pe facebook
Un bărbat din judeţul Arad a înjunghiat două persoane, în noaptea de joi spre vineri, una dintre victime fiind fosta sa iubită, care participa în acel moment la o petrecere în casa părinţilor, iar agresorul a încercat să-şi ia viaţa cu acelaşi cuţit când a fost găsit de poliţişti. Atacul a  fost transmise live pe Facebook.

Atacul a avut loc într-o casă din localitatea arădeană Nădab, unde locuiesc părinţii fostei iubite a agresorului. Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Agerpres, că agresorul are 32 de ani şi locuieşte în localitatea Olari, iar în cursul nopţii a văzut pe Facebook fotografii cu fosta iubită care participa la o petrecere în satul Nădab. Bărbatul a mers la petrecere şi a înjunghiat-o pe femeie, dar şi pe fratele acesteia, apoi a fugit. 

Ulterior, în cursul nopţii, poliţiştii l-au găsit pe bărbat pe o stradă din satul Olari, în apropiere de casa sa, iar când a fost somat să se predea, bărbatul s-a înţepat cu cuţitul în abdomen şi în gât. Agresorul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost internat în stare gravă, la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă. 

La acelaşi spital se află şi victimele atacului, internate la Chirurgie, unde au fost supuse unor intervenţii chirurgicale, iar medicii afirmă că sunt în stare stabilă. Cazul a fost preluat de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care fac cercetări in rem cu privire la fapta de tentativă de omor, avându-se în vedere că starea în care se află suspectul nu permite deocamdată audierea acestuia, relatează Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel