Aproximativ 2.500 de foci caspice au fost găsite moarte în Rusia
Aproximativ 2.500 de foci moarte au eşuat la malul Mării Caspice în republica autonomă Daghestan din Federaţia Rusă, informează dpa.
Autorităţile ruse au declarat duminică că au fost descoperite până la 2.500 de cadavre în mai multe locuri şi în apropiere de Makhachkala, capitala de coastă a Daghestanului din Caucazul de Nord.
Sâmbătă se afirma că ar fi aproximativ 700 de foci moarte, iar autorităţile au publicat înregistrări video şi fotografii. Cauza morţii acestor animale protejate a fost iniţial neclară.
Investigaţiile erau în curs de desfăşurare, autorităţile estimând că numărul cadavrelor ar putea creşte.
"Aceasta este cea mai mare mortalitate în masă a focilor caspice din ultimii zece ani. Motivele vor fi stabilite în urma efectuării testelor de laborator al materialului patologic al animalelor moarte", au declarat autorităţile, potrivit agenţiei de ştiri TASS.
Foca caspică este o specie pe cale de dispariţie şi se află sub protecţie specială. Populaţia sa a scăzut cu aproximativ 90% în ultimii 100 de ani, potrivit activiştilor pentru drepturile animalelor.
Poluarea este în creştere în Marea Caspică, de unde se extrage petrol. Potrivit experţilor, animalele mor din cauza scurgerilor de petrol, a braconajului şi a pescuitului excesiv, notează Agerpres.
Unii urşi polari din Groenlanda continuă să vâneze chiar şi fără ajutorul gheţii
Cu toate acestea, într-o veste rarisimă şi plină de speranţă pentru urşii de gheaţă, oamenii de ştiinţă spun că până acum câteva sute de exemplare din sud-estul Groenlandei s-au adaptat pentru a vâna, folosind platforme de apă dulce.
Cercetătorii au descoperit că animalele foloseau gheaţa care se desprinde de pe gheţari.
Descoperirile, realizate de o echipă de cercetători de la Universitatea din Washington, deschid posibilitatea ca anumite zone ale speciei să supravieţuiască în ciuda creşterii temperaturilor, potrivit BBC.
„Una dintre marile întrebări este unde în Arctica vor putea rezista urşii polari", a declarat Dr. Laidre. „Cred că urşii dintr-un astfel de loc ne pot învăţa multe despre unde ar putea fi acele locuri".
Echipa de cercetare a petrecut doi ani intervievând vânători inuiţi, care şi-au împărtăşit cunoştinţele ecologice despre zonă. Călătorind în regiunea îndepărtată folosind elicoptere, au marcat urşii cu dispozitive de urmărire prin satelit şi au colectat mostre genetice.
Dr. Beth Shapiro, genetician şi co-autor al studiului, a declarat că au observat "cea mai izolată genetic populaţie de urşi polari de pe planetă". „Ştim că această populaţie trăieşte separat de alte populaţii de urşi polari de cel puţin câteva sute de ani", a spus ea. Dr. Shapiro a spus că aceşti urşi "nu prosperă", se reproduc mai încet şi au dimensiuni mai mici.
Ea a adăugat că este dificil de ştiut dacă această subpopulaţie supravieţuieşte datorită adaptărilor genetice sau "un răspuns diferit... la un climat şi un habitat foarte diferit". Se spune că ar mai fi rămas aproximativ 26.000 de urşi polari.
„Urşii polari sunt în pericol", a adăugat Dr. Shapiro. „Este clar că, dacă nu putem încetini ritmul încălzirii globale, urşii polari sunt pe o traiectorie de dispariţie. Cu cât putem afla mai multe despre această specie remarcabilă, cu atât mai bine îi vom putea ajuta să supravieţuiască în următorii 50-100 de ani”. Cercetarea a fost publicată în revista Science.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News