Aproximativ 100 kg de canabis, confiscate în urma unor descinderi în Mehedinţi şi Timiş
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Canabis
Canabis

Aproximativ 100 kilograme de canabis au fost confiscate, luni, în urma unor descinderi care au avut loc în judeţele Mehedinţi şi Timiş. Descinderile au vizat prinderea membrilor unei grupări specializate în traficul de droguri de risc, cinci persoane urmând să fie duse la audieri la sediul DIICOT Timişoara.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Timiş, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara au făcut investigaţii cu privire la un grup infracţional organizat, implicat în producerea, traficul şi consumul ilicit de droguri de risc, care acţiona în zona de vest şi sud-vest a ţării, în principal în judeţele Timiş şi Mehedinţi, informează Antena 3.

În urma cercetărilor au fost identificaţi cinci suspecţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani, consideraţi lideri ai grupării infracţionale.

Din investigaţii s-a stabilit că într-un imobil care aparţine unuia dintre suspecţi, situat în judeţul Mehedinţi, membrii grupării cultivau canabis şi îl pregăteau pentru distribuţie către consumatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel